Gunther Krichbaum: Aderarea Romaniei la Schengen este un proiect care trebuie continuat
Presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a afirmat ca România si Bulgaria au îndeplinit criteriile tehnice de intrare în Schengen, dar cât timp exista probleme în Justitie, aceste criterii nu sunt suficiente.
El mai precizeaza, citat de RFI, ca aderarea României si Bulgariei la Schengen este un proiect care trebuie continuat.
Politicianul german considera ca turbulentele politice din România au jucat un rol important în amânarea deciziei de aderare la spatiul de libera circulatie.
„Sigur ca (criza politica, n.r.) nu a fost un factor favorabil, ci dimpotriva. În interiorul UE trebuie ca principiile statului de drept sa fie respectate, la fel si marile succese ale constructiei europene precum libertatea si democratia. Interventia Comisiei Europene a fost una corecta, cu precadere atitudinea intransigenta a presedintelui (Barroso, n.r.) pentru ca aici nu e vorba de imixtiunea în treburile interne ale unei tari”, sustine Krichbaum.
El afirma ca lucrurile trebuie sa se linisteasca. „Cred ca acesta va fi cazul, cel târziu dupa alegerile din decembrie. Cum va arata un Guvern atunci, nu putem prevedea. Dar important va fi ca acest raport de coabitare, care are o istorie mult mai bogata în Franta, sa fie regula de baza a vietii politice. Pentru ca toti politicienii poarta raspunderea acestei tari”, sustine Krichbaum.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!