Primarul Marian Vanghelie: Se fac perchezitii la Primaria sectorului 5 in legatura cu o problema economica a unor firme
Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat ca perchezitiile efectuate joi dimineata într-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani vizeaza si Administratia Domeniului Public sector 5, adaugând ca este o problema economica a unor firme.
„Înteleg ca sunt anumite companii, este un fel de perchezitie, nu doar la Primaria sectorului 5. Înteleg ca se cauta anumite companii care ar fi eludat statul cu anumite sume. (…) Este o problema strict economica a unor companii care lucreaza în Bucuresti, în tara”, a precizat Vanghelie, care a participat la sedinta CGMB de joi.
Politia Româna a efectuat joi dimineata 105 perchezitii domiciliare într-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani în care prejudiciul estimat se ridica la circa 10 milioane de euro.
„Politia Româna efectueaza 105 perchezitii domiciliare, pe raza judetelor Bacau, Brasov, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramures, Mures, Olt, Satu-Mare, Teleorman si Vâlcea, precum si a municipiului Bucuresti. Vor fi puse în aplicare 67 de mandate de aducere”, informa Inspectoratul General al Politiei Române.
Sunt vizate mai multe persoane fizice si juridice, banuite de evaziune fiscala si spalare de bani în domeniul constructiilor, prin folosirea de achizitii fictive si firme fantoma, preciza sursa citata.
(AS — autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!