Veniturile unei gospodarii s-au redus in primul trimestru. Vezi pe ce cheltuiesc romanii banii

 

Veniturile unei gospodarii s-au redus în primul trimestru la o medie lunara de 2.521 lei, de la 2.566 lei în octombrie-decembrie 2012, iar cheltuielile s-au diminuat de la 2.364 lei la 2.312 lei, alimentele si bauturile nealcoolice reprezentând 41,9% din totalul cheltuielilor de consum.

magazinO persoana a câstigat lunar în medie, în primul trimestru, 882 de lei pe luna, la venituri pe familie de 2.521 lei pe luna. Veniturile banesti au reprezentat în medie 2.028 lei lunar pe gospodarie, iar cele în natura au fost de 493 lei, potrivit datelor Istitutului National de Statistica (INS).

Salariile si celelalte venituri asociate reprezinta 49,1% din veniturile totale ale gospodariilor, veniturile din prestatii sociale – 23,3%, veniturile din agricultura – 2,3%, veniturile din activitati neagricole independente – 2,4%, din proprietate si vânzari de active din patrimoniul gospodariei – 1,3%, iar veniturile în natura contribuie cu 19,6% la veniturile totale, în principal provenite din contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (17,7%).

La orase, veniturile medii lunare ale familiilor au fost, în primul trimestru, mai mari cu 28,3% fata de cele ale gospodariilor de la sate, generate de salarii în proportii de 61,8%, prestatii sociale – 23,3%, veniturile în natura fiind de 9% din total. În schimb, la sate productia agricola asigura 41,6% din veniturile lunare ale gospodariilor, din care doar 5,7% sunt venituri banesti din agricultura, restul reprezentând contravaloarea produselor din resurse proprii.

O gospodarie a cheltuit în medie în primele trei luni ale anului 2.312 lei, revenind 809 lei pentru o persoana, având o pondere de 91,7% din veniturile totale.

Populatia cheltuieste cel mai mult pe mâncare si bauturi nealcoolice – 41,9% din cheltuielile de consum, pentru locuinta – 22,4%, din care cea mai mare parte (18,8%) au fost cheltuieli pentru functionare si încalzire.

La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodarii pentru hoteluri, cafenele si restaurante (1,2%) si cele pentru educatie (0,4%).

„Principalele destinatii ale cheltuielilor efectuate de gospodarii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii si transferurile catre administratia publica si privata si catre bugetele asigurarilor sociale, sub forma impozitelor, contributiilor, cotizatiilor, precum si acoperirea unor nevoi legate de productia gospodariei. Cheltuielile pentru investitii, destinate pentru cumpararea sau constructia de locuinte, cumpararea de terenuri si echipament necesar productiei gospodariei sau cumpararea de actiuni detin o pondere foarte mica în cheltuielile totale ale gospodariilor populatiei (doar 0,3%)”, se spune în comunicatul INS.

Orasenii au cheltuieli de consum cu 525 lei mai mari în medie pe familie decât cei de la sate, însa cheltuie pe alimente cu doar 29 de lei mai mult.

„Aceasta deriva din faptul ca, în rural, 48,2% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezinta contravaloarea consumului din resurse proprii, în timp ce în mediul urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 22,8% din cheltuielile pentru consumul alimentar”, se precizeaza în comunicat. Raluca Ghinea, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie