Motive pentru care statul poate refuza dreptul de deducere a TVA
În ultima perioadă, au apărut o serie de cauze în care autoritățile fiscale refuză persoanelor impozabile recunoașterea dreptului de deducere a TVA pe considerentul că furnizorul său sau unul dintre furnizorii furnizorului său ar fi săvârșit anumite nereguli.
Practica menționată pornește de la premisa, nesusținută însă de nici un text de lege, că persoana impozabilă care încearcă să își exercite dreptul menționat, ar avea obligația corelativă de a se asigura că emitentul facturii poate dispune de bunurile consemnate în cuprinsul documentului justificativ, astfel încât să fie capabil să efectueze livrarea ce se constituie în fapt generator al taxei și, mai ales, că acesta și-a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata TVA pe care a colectat-o de la titularul dreptului de deducere.
Cu alte cuvinte, ori de câte ori, ca urmare a unei fapte ilicite a furnizorului, statul nu va putea încasa de la acesta TVA colectată, autoritățile fiscale pot să refuze beneficiarului dreptul de a-și deduce TVA aferentă acelei tranzacții, dacă ajung la concluzia că acesta nu și-a îndeplinit obligația menționată.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!