Victor Ponta considera ca proiectul de buget indeplineste promisiunile Guvernului, fiind agreat si de partenerii internationali

 

Proiectul de buget contine îndeplinirea promisiunilor Guvernului si este agreat de partenerii internationali, a declarat marti premierul Victor Ponta, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.

victor ponta7”Proiectul de buget pe care îl prezentam astazi este un proiect discutat, negociat si agreat de partenerii nostri internationali – FMI, Comisia Europeana, Banca Mondiala. Este pentru prima oara, dupa 2007, când România s-a încadrat în norma europeana de deficit sub 3%. Anul 2013 va reprezenta o consolidare în acest sens”, a precizat premierul, adaugând ca România se va împrumuta cu costuri cât mai mici.

Potrivit sefului Executivului, 2013 este anul în care nu doar prin masuri bugetare si fiscale, ci printr-un efort comun, se poate consolida statutul de tara stabila în care investitiile private si pietele financiare private au încredere, anul în care o majoritate care sprijina Guvernul, dar si o opozitie care, chiar daca critica, întelege necesitatile si constrângerile nationale, pot îndrepta România într-o directie buna.

În acest sens, a aratat Victor Ponta, se poate continua o schimbare fundamentala si de speranta pentru viitorul societatii noastre.

Primul-ministru a mentionat ca bugetul întocmit de Guvern este perfectibil, dar si-a exprimat convingerea ca mesajul de stabilitate pe care cei mai multi dintre membrii Parlamentului l-au dat în comisiile de specialitate va continua si la dezbaterile din plen.

„Îmi doresc sa avem cat mai repede un buget aprobat de Parlament, promulgat de presedintele tarii, pe baza caruia sa putem lucra în 2013”, a subliniat seful Executivului. agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie