Loteria bonurilor fiscale risca sa fie inaplicabila in 2015
Frenezia manifestată de Ministerul Finanţelor în elaborarea multitudinii de ordonanţe de urgenţă, cu ajutorul cărora visează cu ochii deschişi la sumele uriaşe ce vor fi colectate prin combaterea evaziunii fiscale, lasă loc unor greşeli crase, ce fac inaplicabilă Loteria bonurilor fiscale…
La numai 24 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a „Ordonanţei de Urgenţă 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”, Ministerul Finanţelor elaborează un nou proiect de ordonanţă, pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, în care termenele sunt însă în totală contradicţie cu cele prevăzute în actul normativ intrat în vigoare la 30 decembrie 2014, ceea ce face noul act normativ absolut nefuncţional.
Comparând termenele prevăzute în cele două acte normative, respectiv OUG 91/2014 şi proiectul de OUG privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale, observăm că, în acesta din urmă, termenul pentru organizarea primei extrageri a bonurilor fiscale a fost stabilit ca data de 15 iulie 2015, în timp ce MFP are termen până la sfârşitul lunii august pentru elaborarea normelor metodologice, dată la care va fi semnat şi ordinul comun al ministrului Finanţelor şi al ministrului pentru Societatea Informaţională referitor la procedura de avizare a modelelor de aparate electronice fiscale.
Pe de altă parte, Comisia care va autoriza distribuitorii să vândă noile aparate va deveni funcţională abia după data de 15 octombrie 2015, vechile case de marcat neputând fi comercializate începând cu 1 ianuarie 2016.
În ceea ce-i priveşte pe contribuabili, aceştia sunt obligaţi abia de anul viitor să folosească noile case de marcat, pentru marii contribuabili termenul fiind 1 aprilie 2016, pentru contribuabilii mijlocii – 1 iulie 2016, iar pentru micii contribuabili – 1 noiembrie 2016.
Şi-atunci ne întrebăm: Cum poate organiza Ministerul Finanţelor Loteria bonurilor fiscale la data de 15 iulie, dacă niciun contribuabil nu va avea noile case de marcat, pentru că distribuitorii nu sunt autorizaţi de Comisia care nu va exista decât peste 3 luni?
Citeste mai departe pe curierulnational.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!