Depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici in 2015 – Proiect
Ministerul Finantelor Publice supune dezbaterii un nou proiect de ordin privind principalele aspecte legate de intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale si a raportarilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.
In referatul de aprobare se arata ca, potrivit art. 28 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, persoanele prevazute la art. 1 alin. (1) – (4) din lege au obligatia sa intocmeasca situatii financiare anuale.
Conform art. 27 alin. (1) din aceeasi lege, exercitiul financiar reprezinta perioada pentru care trebuie intocmite situatiile financiare anuale si, de regula, coincide cu anul calendaristic. La art. 27 alin. (3) sunt prezentate categoriile de entitati pentru care exercitiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic.
Potrivit prevederilor art. 37 din legea contabilitatii, pentru asigurarea informatiilor destinate sistemului institutional al statului, Ministerul Finantelor Publice poate solicita persoanelor prevazute la art. 1 alin. (1) – (4) din lege sa depuna la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice o raportare anuala, al carei continut se stabileste prin ordin al ministrului finantelor publice.
De asemenea, conform art. 36 alin. (3) din lege, pe perioada lichidarii, persoanele juridice aflate in lichidare, potrivit legii, depun la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice o raportare contabila anuala.
O raportare similara urmeaza sa depuna si subunitatile deschise in Romania de societati rezidente in state apartinand Spatiului Economic European.
Prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice, nr. 881/2012 privind aplicarea de catre societatile comerciale ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata a Standardelor Internationale de Raportare Financiara s-a instituit obligativitatea pentru entitatile respective ca, incepand cu exercitiul financiar al anului 2012, sa aplice Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) la intocmirea situatiilor financiare anuale individuale. Pentru aceste entitati sunt cuprinse prevederi distincte referitoare la situatiile financiare anuale si raportarile contabile anuale intocmite pentru exercitiul financiar al anului 2014.
Prevederi distincte referitoare la situatiile financiare anuale si raportarile contabile anuale sunt cuprinse si pentru societatile ale caror valori mobilare au fost admise la tranzactionare in cursul anului 2014.
Citeste mai departe pe infolegal.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!