Radu Iordachel, fost director al Institutului Cantacuzino urmarit penal

 

Fostul director al Institutului Cantacuzino Radu Iordăchel este urmărit penal în dosarul deschis la Parchetul instanţei supreme, privind datoriile acumulate de institut şi sistarea producţiei de vaccin antigripal, potrivit unor surse judiciare.

Institutul CantacuzinoOficiali din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că a fost începută urmărirea penală în cazul lui Radu Iordăchel, fără a preciza care sunt faptele de care acesta este acuzat.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta în acest caz vizează fapte de abuz în serviciu, în legătură cu datoriile acumulate de institut şi sistarea producţiei de vaccin antigripal.

Radu Iordăchel a demisionat, în 2 octombrie, de la conducerea Institutului Cantacuzino, după ce Guvernul a aprobat trecerea instituţiei din coordonarea Ministerului Sănătăţii la Ministerul Educaţiei şi în urma protestelor angajaţilor, care au cerut schimbarea acestuia din funcţie.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, declara atunci că datoriile institutului la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sunt în jur de 11 milioane de lei.

Bănicioiu spunea că pentru datoriile acumulate de Institutul Cantacuzinovor răspunde cei vinovaţi. „Nu sunt organ de anchetă. Noi am făcut toate sesizările tocmai pentru că vrem să răspundă toţi cei vinovaţi. După câte ştiţi bine, este o anchetă penală desfăşurată de Parchet. Este acum, toţi sunt audiaţi, exact cursul normal al unei anchete penale”, preciza ministrul. Catalin Lupasteanu, Livia Ispas, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie