Perchezitii DIICOT in noua judete la contrabandisti cu tigari

 

Procurorii DIICOT Brașov efectuează 245 de percheziții în județele Brașov, Covasna, Maramureș, Bacău, Neamț, Suceava, Vaslui, Iași și Buzău în vederea destructurării a trei grupuri infracționale organizate care ar fi introdus în țară și comercializat peste 2 milioane de pachete de țigări de contrabandă.

DIICOT„În perioada 2013-2014, membrii acestor grupuri infracționale au introdus pe teritoriul României, pe raza județelor Brașov, Covasna, Maramureș, Bacău, Neamț, Suceava, Vaslui, Iași și Buzău, țigarete de diferite mărci (Viceroy, Plugarul, Monte Carlo, Doina), provenind din Republica Moldova și Ucraina, distribuite ulterior pe piața neagră în sistem en-gros sau en-detail, prin sustragere de la controalele vamale și fără achitarea sumelor datorate bugetului consolidat al statului cu titlu de accize sau TVA”, informează un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) remis marți AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, membrii acestor grupuri au creat rețele de colectare, preluare, transport și depozitare a țigaretelor provenite din contrabandă, acestea fiind structurate pe paliere în funcție de rolurile îndeplinite în cadrul grupului infracțional.

La sediile serviciilor teritoriale vor fi conduse un număr de 110 persoane, în vederea audierii.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei și Brigăzii Speciale de Intervenții „Vlad Țepeș”.

Suportul tehnic și informativ al operațiunii a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații, Direcția Operațiuni Speciale și Departamentul de Informații și Protecție Internă.(AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie