Ce poti face de 1 iunie in Bucuresti?
Spectacole, muzica, lecturi, întâlniri cu personaje fantastice si vedete, precum si multe alte surprize au fost organizate de Ziua Internationala a Copilului, pentru prichindeii care vor sa se bucure de sarbatoarea copilariei, mâine, pe 1 iunie, potrivit Mediafax.
Astfel, Primaria Municipiului Bucuresti, prin Centrul Cultural „Palatele Brâncovenesti”, organizeaza, cu ocazia zilei de 1 Iunie, Carnavalul copiilor, un eveniment dedicat celor mici, cu surprize, concursuri si spectacole. Evenimentul a început de ieri si se deruleaza pâna mâine, fiind organizat în aer liber, pe domeniul brâncovenesc. Copiii sunt invitati sa participe la diferite jocuri, cum ar fi „trasul cu arcul”, „cursa cu obstacole”, „gaseste comoara!” si „cel mai mare balon de sapun”. Cele mai îndragite personaje de poveste îi vor îndruma pe cei mici spre panourile decupate cu personaje din desene animate, pentru a face câte o fotografie pe care ulterior o vor primi cadou. La atelierele de creatie, cei mici vor confectiona masti, papusi din linguri de lemn, flori si masinute din hârtie creponata. De asemenea, magicianul povestilor, Marian Râlea, îi va invita pe copii la Carnavalul pasarilor, o lume minunata care-i va fascina pe cei prezenti. La eveniment sunt invitati copii din scoli, centre de plasament si cei din Asociatia Down.
Ce pregateste ArCub
Ziua Internationala a Copilului este sarbatorita si de ArCub. Înca de acum 13 ani, când a fost lansat Cismigiul copiilor, proiectul si-a câstigat fani în rândul bucurestenilor de toate vârstele. Atât copiii si adolescentii, cât si adultii care îi însotesc, sunt invitati sa petreaca aceasta zi magica printre baloane, confetti, coifuri, trompete, clovni si chipuri pictate si sa se bucure de o diversitate de spectacole, concerte, animatie, jocuri si concursuri. Personaje animate, mimi, cataligi, jongleri, clovni si magicieni îi introduc pe cei mici într-o lume de poveste. Evenimentul maraton, care se va derula mâine, între orele 11.00 si 21.00, reuneste anual peste 15.000 de copii si adolescenti. Astfel, surprizele continua pâna seara, iar, la ora 20.00, la fel ca în fiecare an, ArCuB invita unii dintre cei mai în voga artisti ai momentului sa sustina un concert. La editiile precedente artisti precum CRBL, Elena Gheorghe si trupa Hi-Q au reunit în Gradina Cismigiu mii de fani, iar, anul acesta, vor fi prezenti artistii Liviu Teodorescu si Adda, intrarea la eveniment fiind libera.
Ce pregateste Primaria Sectorului 6
Primaria Sectorului 6, prin Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 si Centrul Cultural European Sector 6, organizeaza, mâine, spectacolul „Culorile Copilariei”, în Parcul Crângasi, evenimentul fiind dedicat Zilei Internationale a Copilului. Începând cu ora 10.30 si pâna la 13.00, tuturor prichindeilor le sunt pregatite o multime de surprize si concursuri. Distractia va continua de la ora 17.00 cu melodii interpretate de Mirabela Dauer, Raoul, Alina Eremia si Corul Nostalgia. De asemenea, va fi organizata o mare tombola cu multe premii surprinza, la care sunt asteptati toti copiii.
Citeste mai departe pe curierulnational.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!