Reabilitarea termica a locuintei te poate scuti de impozitul pe casa timp de 7 ani

 

Avocatul sibian Dragos Tarsia, cunoscut pentru ca desfiintat la Curtea de Justitie a Uninii Europene taxa auto, si-a cerut in instanta dreptul de a nu mai plati impozit timp de sapte ani, pentru ca si-a reabilitat termic locuinta. Primaria Sibiu a refuzat sa ii acorde aceasta scutire de impozit, asa ca avocatul s-a adresat Justitiei si a castigat.

dragos tarsia avocatIn cursul zilei de marti, 27 mai, Consiliul local Sibiu va adopta o hotarare special pentru cazul lui, astfel incat va fi scutit de la plata impozitului pe sapte ani, ceea ce inseamna mai bine de 10.000 de lei.

Ceea ce a facut Dragos Tarsia poate deveni un exemplu pentru toti romanii interesati sa-si reabiliteze locuinta, fiind aproape trei ani de cand Codul fiscal ofera aceasta facilitate. Mai intai, Dragos Tarsia a realizat un audit energetic al casei. Apoi, in perioada aprilie – noiembrie 2011, pe baza indicatiilor din auditul energetic realizat de o persoana specializata a efectuat o serie de lucrari la casa: a izolat termic peretii exteriori, planseurile peste subsol si a inlocuit ferestrele si usile exterioare cu unele mai performante din punct de vedere energetic. „Subsecvent efectuarii acestor lucrari, imobilul a trecut din clasa D de eficienta energetica intr-o clasa superioara, clasa B”, a constatat si Curtea de Apel Alba Iulia.

Dupa ce si-a reabilitat termic casa, Dragos Tarsia a mai chemat inca o data un auditor energetic, care i-a confirmat printr-un nou certificat faptul ca, acum, casa ii este mai „eficienta”. Cu cele certificatul vechi, cel nou si dovada efectuarii lucrarilor, Tarsia s-a prezentat la Primarie pentru a cere sa beneficieze de prevederile alineatului (8) al articolului 286 din Codul Fiscal.

„Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe cladiri sau o reducere a acestuia pe o perioada de minimum 7 ani, cu incepere de la data de intai ianuarie a anului fiscal urmator finalizarii lucrarilor de reabilitare, pentru proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinte si ai imobilelor care au executat lucrari de interventie pe cheltuiala proprie”, se arata in prima parte a alineatului amintit.

Insa reprezentantii autoritatii locale au refuzat aceasta solicitare. „Au facut o interpretare abuziva a textului de lege, prin care au spus ca legislativul local doar «poate» acorda aceasta facilitate. Au interpretat legea ca un drept «potestativ» la indemana discretionara a municipalitatii. Or, cum am dovedit in instanta, aceasta interpretare nu poate fi una fondata, intrucat Consiliul Local Sibiu poate acorda aceasta facilitate daca sunt intrunite conditiile. Si nu la bunul lui plac. Astfel ca eu i-am obligat prin instanta, am suplinit consimtamantul partii recalcitrante – Municipiul Sibiu – si am obtinut aceasta facilitate, de a fi scutit de impozitul pe constructii pe o perioada de sapte ani”, declara acum avocatul Tarsia.

Chiar daca atat Tribunalul, cat si Curtea de Apel Alba Iulia au dat dreptate lui Tarsia, reprezentantii administratiei locale spun ca nu vor considera acest caz drept o regula. „Este vorba doar despre aceasta speta. Directia Fiscala duce astfel la indeplinirea aceasta hotarare judecatoreasca”, arata Mirela Gligore, purtator de cuvant al Primarie Sibiu.

Avocatul Tarsia indeamna acum toti romanii sa apeleze la un avocat: „In cazul meu, acest litigiu a durat un an si jumatate. Toti cei care si-au ridicat nivelul de performanta energetica al imobilelor sunt indreptatiti de articolul 268 din Codul Fiscal sa beneficieze de aceasta facilitate, de a fi scutiti de impozitul pe constructii pe o perioada de minim sapte ani. Bineinteles, ridicarea nivelului de performanta energetica trebuie realizata efectiv si demonstrata prin acte de audit energetic, intocmite de personal specializat”. Stefan Dobre, avocatura.com

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie