Cum se recupereaza TVA-ul dintr-un alt stat membru UE
Contribuabilii stabiliti in Romania, care importa si achizitioneaza bunuri sau servicii din alt stat membru al Uniunii Europene, pot sa solicite rambursarea taxei pe valoarea adaugata platita in acel stat. AvocatNet.ro va prezinta pasii pe care trebuie sa ii urmati pentru recuperarea TVA platita intr-un alt stat comunitar, dupa ce Agentia Nationala de Administrare Fiscala a publicat recent un ghid actualizat despre acest subiect.
Persoanele platitoare de impozite, stabilite in Romania, care importa si achizitioneaza bunuri/servicii din alt stat membru al Uniunii Europene, pot sa beneficieze de rambursarea TVA platita in statul respectiv.
Pentru a fi eligibili pentru rambursare in statul membru UE, solicitantii trebuie sa efectueze operatiuni care dau dreptul de deducere in Romania, potrivit normelor de aplicare a Codului Fiscal. In cazul in care un solicitant efectueaza in Romania atat operatiuni care dau drept de deducere, cat si operatiuni care nu dau drept de deducere, statul membru poate restitui numai acea parte din TVA rambursabila care corespunde operatiunilor cu drept de deducere, conform aceleiasi surse.
Normele de aplicare a Codului Fiscal mai stabilesc ca bunurile si serviciile pentru care se poate solicita rambursarea TVA sunt:
- combustibil;
- inchiriere de mijloace de transport ;
- cheltuieli legate de mijloace de transport;
- taxe rutiere de acces si taxa de utilizare a drumurilor;
- cheltuieli de deplasare, de exemplu cu taxiul sau cu mijloacele de transport public;
- cazare;
- servicii de catering si restaurant;
- acces la targuri si expozitii;
- cheltuieli pentru produse de lux, activitati de divertisment si spectacole;
- alte bunuri livrate si servicii prestate.
Pentru a obtine rambursarea TVA in statul membru de rambursare, persoana impozabila stabilita in Romania trebuie sa adreseze o cerere de rambursare, pe cale electronica, statului membru respectiv, pe care o inainteaza organului fiscal competent din tara noastra, prin intermediul portalului electronic pus la dispozitie de acesta, potrivit normelor de aplicare a Codului Fiscal. Organul fiscal competent de la noi va transmite electronic autoritatii competente din statul membru de rambursare cererea de rambursare completata corespunzator.
Aceasta cerere este reprezentata de formularul 318 “Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania, depusa potrivit art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal”, disponibil pe site-ul ANAF.
Cererea de rambursarea trebuie sa cuprinda, conform normelor de aplicare a Codului Fiscal:
- numele si adresa completa ale solicitantului;
- o adresa de contact pe cale electronica;
- descrierea activitatii economice a solicitantului pentru care sunt achizitionate bunurile si serviciile;
- perioada de rambursare acoperita de cerere;
- o declaratie din partea solicitantului ca nu a livrat bunuri si nu a prestat servicii considerate ca fiind livrate/prestate pe teritoriul statului membru de rambursare, pe parcursul perioadei de rambursare;
- codul de inregistrare in scopuri de TVA al solicitantului;
- datele contului bancar, inclusiv IBAN si IBIC.
De asemenea, pe langa aceste informatii, cererea de rambursare mai contine pentru fiecare stat membru de rambursare si pentru fiecare factura sau document de import, urmatoarele date:
- numele si adresa completa ale furnizorului sau prestatorului;
- cu exceptia importurilor, codul de inregistrare in scopuri de TVA sau codul de inregistrare fiscala al furnizorului sau prestatorului, astfel cum au fost alocate de statul membru de rambursare;
- cu exceptia importurilor, prefixul statului membru de rambursare;
- data si numarul facturii sau documentului de import;
- baza impozabila si cuantumul TVA, exprimate in moneda statului membru de rambursare;
- cuantumul TVA deductibil exprimat in moneda statului membru de rambursare;
- dupa caz, partea de TVA deductibila;
- natura bunurilor si a serviciilor achizitionate.
Cum se depune formularul 318?
Potrivit Ghidului privind recuperarea TVA achitata in alt stat, valabil pentru 2013, publicat recent pe site-ul Fiscului, solicitantul completeaza si transmite formularul 318 statului membru UE unde a fost platita TVA, prin intermediul portalului electronic al ANAF, urmand pasii de mai jos:
- descarca, completeaza si valideaza formularul 318 (se apasa butonul VALIDARE, din formular, pentru a elimina eventualele greseli);
- aplica semnatura electronica;
- dupa ce apare butonul cu textul „Trimite”, apasa pe el pentru expediere.
Atentie! Formularul 318 se depune/transmite, in format electronic, pana la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmeaza perioadei de rambursare, potrivit ghidului ANAF.
Conditiile necesare transmiterii cererii de rambursare a TVA
Contribuabilii care solicita rambursarea TVA dintr-un alt stat membru UE trebuie sa indeplineasca cateva conditii necesare transmiterii cererii autoritatii competente din statul respectiv:
- in perioada de rambursare inscrisa in cerere, solicitantul a fost persoana inregistrata in scopuri de TVA, potrivit art. 153 din Codul fiscal;
- documentele inscrise in sectiunea „Lista operatiunilor pentru care se solicita rambursarea TVA” sunt emise in perioada de validitate a codului de inregistrare in scopuri de TVA al persoanei impozabile stabilite in Romania.
Doar in situatia in care conditiile de mai sus sunt indeplinite se atribuie un numar de referinta formularului de rambursare (318) si acesta se transmite, electronic, autoritatii competente din statul membru de rambursare, impreuna cu toate documentele care insotesc respectiva cerere, se arata in ghidul ANAF.
Numarul de referinta al cererii atribuit la transmitere trebuie inscris pe toate documentele referitoare la cererea respectiva. Acest numar se gaseste pe portalul ANAF, in dosarul fiscal online al contribuabililor, disponibil prin aplicatia „Acces controlat la dosarul contribuabilului”.
In cazul in care solicitanul nu indeplineste conditiile mentionate anterior, cererea nu este inaintata statului membru de rambursare, mesajul respectiv regasindu-se, de asemenea, pe portalul ANAF in aplicatia „Acces controlat la dosarul contribuabilului”.
Organul fiscal competent din Romania nu inainteaza cererea statului membru de rambursare in cazul in care, pe parcursul perioadei de rambursare, solicitantul se incadreaza in oricare dintre situatiile urmatoare, mentionate in normele de aplicare a Codului Fiscal:
- nu este persoana impozabila in sensul TVA;
- efectueaza numai livrari de bunuri sau prestari de servicii care sunt scutite de TVA fara drept de deducere in temeiul art. 141 din Codul fiscal;
- beneficiaza de scutirea pentru intreprinderi mici prevazuta la art. 152 din Codul fiscal.
In schimb, daca solicitantul indeplineste toate conditiile, atunci ANAF inainteaza cererea catre statul membru UE, care va lua decizia finala de aprobare sau respingere a documentului.
Statul membru de rambursare ii comunica solicitantului decizia sa de aprobare sau respingere a cererii de rambursare in termen de patru luni de la data primirii cererii, potrivit ghidului ANAF.
In cazul in care cererea este aprobata, solicitantul va incasa banii in termen de cel tarziu 10 zile lucratoare de la data expirarii celor patru luni privind comunicarea deciziei.
Perioada pentru care poate fi solicitata rambursarea TVA
Perioada de rambursare este de maximum un an calendaristic si de minimum 3 luni calendaristice. Cererile de rambursare pot insa viza o perioada mai mica de 3 luni, in cazul in care aceasta reprezinta perioada ramasa pana la sfarsitul anului calendaristic, precizeaza ANAF.
In cazul in care cererea de rambursare vizeaza o perioada de rambursare mai mica de un an calendaristic, dar mai mare de 3 luni, cuantumul TVA pentru care se solicita o rambursare nu poate fi mai mic de 400 euro sau echivalentul acestei sume in moneda nationala a statului de rambursare, conform aceleiasi surse.
In cazul in care cererea de rambursare se refera la o perioada de rambursare de un an calendaristic sau la o perioada ramasa dintr-un an calendaristic, cuantumul TVA nu poate fi mai mic de 50 euro sau echivalentul acestei sume in moneda nationala a statului de rambursare, informeaza Fiscul.
La completarea perioadei de rambursare este necesar sa se aiba in vedere „Lista de preferinte a statelor membre” cuprinsa in Instructiunile de rambursare TVA din UE afisate pe site-ul ANAF.
Conform acestei liste, se vor atasa copii de pe facturi/documente de import in cazul in care:
- baza de impozitare de pe o factura/un document de import este de cel putin 1.000 euro sau echivalentul in moneda nationala;
- baza de impozitare de pe o factura/un document de import este de cel putin 250 euro sau echivalentul in moneda nationala, daca factura/documentul de import se refera la combustibil (cod = 1)Elena Voinea, avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!