Directorul general al Uzinei Mecanice Sadu, Nicolae Dijmarescu, retinut de politie
Directorul general al Uzinei Mecanice Sadu, şeful serviciului de pază al unităţii, precum şi alţi cinci angajaţi au fost reţinuţi, în noaptea de luni spre marţi, într-un dosar de trafic de armament.
Directorul general Nicolae Dijmărescu a fost ultima persoană reţinută în acest dosar, după mai bine de şase ore de audieri în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, înaintea sa fiind scos de către poliţişti şi dus în arestul IPJ Gorj şeful serviciului de pază, Marius Borcan, acesta fiind şi liderul filialei judeţene a Partidului Conservator.
Borcan a precizat, la ieşirea din sediul Parchetului Tribunalului Gorj, că nu este vinovat şi că nu ştie exact pentru ce a fost reţinut. Venit la Parchet cu circa două ore înainte să fie reţinut, Borcan a declarat atunci că a fost chemat de către procurori pentru că ar fi apărut „nişte probleme” la Uzina Mecanică, despre care a menţionat că nu ştie mai multe.
Procurorul de caz Emil Moţa, fost candidat la şefia Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Jutiţie, a precizat, la finalizarea audierilor, că cei doi sunt acuzaţi că, tacit, au acceptat furtul de muniţie din sediul Uzinei Mecanice
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!