Companiile de asigurare au platit clientilor despagubiri de aproape 100 mil. euro
Companiile membre ale UNSAR – asociaţia profesională a asigurătorilor locali – au achitat anul trecut despăgubiri de 4,4 miliarde de lei (988 mil. euro) pe segmentul asigurărilor generale, cu 7% peste nivelul din 2011. Aceasta înseamnă că aproape trei sferturi din subscrierile înregistrate de aceste companii s-au întors la clienţi sub formă de despăgubiri.
Nivelul despăgubirilor pune o presiune în creştere pe afacerile asi gu rătorilor, care de trei ani nu reuşesc să-şi crească businessurile. Multe companii de asigurări au raportat chiar scăderi de două cifre ale subscrierilor în criză, în timp ce au continuat să plătească daune din ce în ce mai mari.
Ponderea daunelor în subscrierile totale, care pe medie ajunge la 73%, variază foarte mult de la o companie la alta, respectiv de la un minim de 55% în cazul Astra la peste 100% în cazul Omniasig.
Anelis Baciu, Ziarul Financiar
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!