Mircea Duşa: Au fost luate toate masurile pentru ca votul să fie corect si în conformitate cu legea

 

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a anunţat, în videoconferinţa de sâmbătă, că au fost luate toate măsurile pentru distribuirea materialelor necesare secţiilor de votare la alegerile parlamentare.

Toate materialele care privesc organizarea alegerilor au fost preluate de preşedinţii birourilor electorale şi ai secţiilor de votare. Au fost luate măsurile necesare ca la toate secţiile de votare, în toate judeţele, la toate instituţiile, să se respecte legea. Ministerul Administraţiei şi Internelor a disponibilizat forţe foarte serioase pe tot teritoriul ţării pentru desfăşurarea alegerilor în condiţii corespunzătoare. Listele de votare au fost puse la dispoziţia preşedinţilor birourilor secţiilor de votare, iar Biroul Electoral Central a comunicat numărul alegătorilor din listele electorale permanente. Direcţia Paşapoartelor a transmis Biroului Electoral al Circumscripţiei nr. 43 Diaspora numărul de persoane care au domiciliul în străinătate şi care au împlinit vârsta de 18 ani, cifra a fost făcută publică” a subliniat Mircea Duşa.

Acesta a subliniat că au fost toate măsurile legale ca votul să fie unul corect şi în conformitate cu legea.

Mircea Duşa a cerut ca în jurul centrelor de votare să nu se distribuie băuturi alcoolice.

Potrivit ministrului, în această campanie numărul incidentelor înregistrate a fost mai mic decât la alte scrutinuri electorale.

De asemenea, Duşa a cerut să se verifice dacă au fost luate toate măsurile pentru ca la centrele de votare să fie asigurată căldura, iluminatul, astfel încât votul să se desfăşoare normal, fără incidente.

Numărul incidentelor în această campanie electorală a fost mult mai mic comparativ cu alte campanii electorale. Dacă la alegerile locale s-au înregistrat în ultima zi de campanie 2.758 de incidente, de această dată am înregistrat 923, din care 351 sunt infracţiuni şi 357 contravenţii. Au fost înregistrate şi 75 de infracţiuni referitoare la mita electorală. Cele mai multe incidente au fost înregistrate în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti„, a arătat ministrul Administraţiei şi Internelor, care a adăugat că au fost incidente produse de toate formaţiunile politice, de toţi competitorii, iar poliţia şi jandarmeria au acţionat echidistant.

Ministrul le-a cerut prefecţilor şi subprefecţilor să fie permanent prezenţi la instituţiile judeţene pentru a monitoriza orice incident electoral, iar procesul de votare să se desfăşoare conform legii. AGERPRES

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie