Victor Ponta dezminte informatiile legate de introducerea unei cote progresive de impozitare, calificandu-le drept minciuni care fac rau Romaniei. In 2013 nu va fi niciun impozit mai mare de 16
Premierul Victor Ponta a dezmintit informatiile legate de introducerea unui sistem de impozitare progresiva a venitului global din 2013, dezvaluite de HotNews.ro, calificandu-le drept minciuni si manipulari fara nicio baza reala, care „fac rau Romaniei”.
El a facut un apel, luni dimineata, catre „Traian Basescu si mass media care il sustine sa nu mai foloseasca situatia economica pentru a lansa diversiuni si manipulari”, afirmand ca „ieri seara un site specializat apropiat de Traian Basescu si PDL (…) a lansat o minciuna ca Romania negociaza cresterea taxelor sau impozitelor”.
Primul ministru s-a referit la informatia publicata de Hotnews.ro potrivit careia negociatorii romani vor propune, cu ocazia vizitei delegatiei FMI, trecerea la un sistem de impozitare progresiva a venitului global din 2013.
Surse apropiate negocierilor declarau ca exista mai multe scenarii care vor fi abordate cu delegatia Fondului, una in care cota maxima de impozitare a venitului personelor fizice va fi de 30% (insosita de o serie de deductibilitati fiscale), iar cea mai mica 15%, in vreme ce un alt scenariu alternativ vizeaza cotele de 16-12-respectiv 8%.
„Urmeaza sa fie luata o decizie politica in acest sens, deocamdata nu este batuta in cuie nicio varianta”, precizau sursele citate.
„Avem un sistem fiscal cu cota de 16% pe care l-am pastrat si il pastram in continuare”, a subliniat Victor Ponta.
„Este anormal ca pentru motive pur electorale sa lansam asemenea minciuni pe piata media”, a adaugat seful executivului, solicitand lui Traian Basescu si mass media „sa nu mai promoveze acest tip de atacuri care afecteaza Romania in ansamblu”.
„In 2013 nu va fi niciun impozit mai mare de 16”, a subliniat Victor Ponta, pentru Gandul.info, adaugand insa ca isi doreste ca introducerea unor cute de 12% si 8% pentru categoriile sociale defavorizate, daca va exista acordul partenerilor internationali ai Romaniei si daca bugetul o va permite.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!