Arhivă pentru: Universitatea „ Stefan cel Mare” Suceava
Contractul de mediere si onorariul mediatorului
Acest material a fost prezentat in cadrul Seminarului „Ziua Europeana a Medierii”, desfasurat la Suceava, 22-23 ianuarie 2014, in incinta Universitatii Stefan cel Mare din Suceava, in cadrul programului EIRENE. Partenerii conferintei au fost Asociatia Mediatorilor din Bucovina, Tribunalul Suceava, Medierenet.ro fiind partener media al evenimentului. „Astazi am sa va […]
Camelia Ignatescu, prodecan FSEAP, Universitatea Stefan cel Mare Suceava: Unul din masterurile viitoare, va cuprinde un curs de mediere si negociere, precum si practica pe mediere
„In momentul initierii acestui proiect ne-am pus problema numarului de persoane interesate de acest eveniment. Se pare ca am evalut in mod corect, faptul ca medierea este la inceput, generand un interes mare pentru aceasta manifestare. Pe de alta parte, noi cu studentii nostri, ne vom stradui sa va demonstram […]
Carmen Nastase, decan FSEAP, Universitatea Stefan cel Mare Suceava: Ne bazam pe sprijinul mediatorilor intr-o posibila colaborare pe domeniul Administratiei Publice si Drept
„Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica este o facultate tanara, dar dinamica. In cadrul facultatii sunt incadrati aproximativ 3.000 de studenti si 82 de cadre didactice titulare. De asemenea, lucram si cu multi colaboratori, mai ales pe domeniul Administratiei Publice si Drept, unde domeniul este in continua dezvoltare. De […]
Seminarul „Ziua Europeana a Medierii” – Program
In zilele de 21-22 ianuarie 2014, Universitatea „ Stefan cel Mare” Suceava, in calitate de partener in cadrul proiectului EIRENE – JUST/2012/JCIV/AG/3420, in colaborare cu “Asociatia Mediatorilor din Bucovina “ Suceava, Tribunalul Suceava si MediereNet.ro, partener media al evenimentului, organizeaza Seminarul “ZIUA EUROPEANA A MEDIERII”. Implementarea medierii in contextual obligativitatii […]
Seminarul ” Ziua europeana a medierii”- Suceava, 21-22 ianuarie 2014
Universitatea „ Stefan cel Mare” Suceava, în calitate de partener în cadrul proiectului EIRENE – JUST/2012/JCIV/AG/3420, în colaborare cu “Asociatia Mediatorilor din Bucovina “ Suceava, Tribunalul Suceava si MediereNet.ro, partener media al evenimentului, va invita sa participati la Seminarul “ZIUA EUROPEANA A MEDIERII” care se va desfasura în data de […]