Arhivă pentru: Mihai Voicu
În ce condiţii poate un român pensionat anticipat să lucreze într-un alt stat UE
La noi în ţară, pensia anticipată se cuvine cu cel puţin cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare, prevăzut în cuprinsul Legii pensiilor. Ce se întâmplă însă în […]
Schema propusa de premierul Ponta pentru noul Guvern
Primul ministru Victor Ponta a schițat deja traseul miniștrilor din noul Guvern. Unii dintre actualii miniștri vor rămâne, alții dimpotrivă. De asemenea, Ponta vine și cu noutăți de structură a noului Cabinet printre care se afla apariţia a două ministere: Ministerul Controlului şi Ministerul Fondurilor Europene. Dacă premierul va primi […]
Masuri pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii
Guvernul are în vedere masuri pentru sprijinirea întreprinderilor mici si mijlocii, a declarat miercuri, Mihai Voicu, ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, care a adaugat ca intentioneaza sa verifice foarte atent toate conditiile care sunt cerute în România, pentru accesul la finantare pentru IMM-uri. „Este de datoria mea sa prezint […]