Arhivă pentru: Gabriel Oprea
Gabriel Oprea: Votul din Senat nu mă face imun în faţa Justiţiei. În câteva luni, nu voi mai avea imunitate
Fostul vicepremier şi ministru de Interne, Gabriel Oprea, a transmis, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că votul senatorilor nu îl face imun în faţa Justiţiei şi nici nu închide drumul dosarului DNA, precizând că în câteva luni mandatul său de senator se încheie şi atunci va putea fi cercetat. […]
Protest, iniţiat pe Facebook, faţă de decizia Senatului în cazul lui Gabriel Oprea
Mai multe persoane au iniţiat pe Facebook o mişcare de protest faţă de decizia dată de senatori în cazul lui Gabriel Oprea, fiind deschisă o pagină intitutală „Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat„, unde câteva sute de persoane şi-au anunţat prezenţa în faţa Senatului, joi, la ora 18.00. „Ieşim […]
Mircea Dumitru, Ministrul Educaţiei: Actul prin care i se retrage titlul de doctor lui Oprea, elaborat azi. Când îl am, îl semnez
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a declarat că documentul prin care i se va retrage titlul de doctor lui Gabriel Oprea este, joi, în elaborare, iar în momentul în care îl va avea pe masă, îl va semna. „Documentul prin care i se va retrage titlul de […]
Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Petre Tobă ar putea rămâne fără titlul de doctor
Ministerul Educaţiei a demarat procedura de analiză a tezelor de doctorat unde au existat sesizări privind suspiciuni de plagiat, cum ar fi în cazurile lui Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Petre Tobă, iar în maximum 45 de zile, aceştia ar putea rămâne fără titlul de doctor. Ministerul Educaţiei, prin Consiliul […]
Comisia juridica a Senatului a dat aviz pozitiv pentru urmarirea penala a fostului ministru Gabriel Oprea
Comisia juridica a Senatului a dat marti, 2 februarie 2016 aviz pozitiv pentru urmarirea penala a fostului ministru Gabriel Oprea, informeaza digi24.ro. Avizul pozitiv a fost dat cu nou voturi pentru si unul impotriva. Senatorul contestase acuzatiile de abuz in serviciu pe care i le aduc procurorii DNA. ”Am respectat […]
DNA cere urmarirea penala a fostului ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea
Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis procurorului general al PICCJ in vederea sesizarii Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de Oprea Gabriel, senator in Parlamentul Romaniei, fost viceprim-ministru pentru Securitate Nationala si ministru al Afacerilor Interne, in legatura cu savarsirea a doua infractiuni de […]
Secretarul de stat Ilie Botos il inlocuieste pe Gabriel Oprea in functia de ministru de Interne
Secretarul de stat Ilie Botos il inlocuieste pe Gabriel Oprea in functia de ministru de Interne, informeaza digi24.ro. ”Prin depunerea mandatului de catre Victor Ponta, intregul guvern este demisionar. Va informez ca la comanda Ministerului Afacerilor Interne se afla generalul magistrat Ilie Botos” a afirmat Gabriel Oprea, dupa consultarile de […]
Numarul de procurori DNA va fi suplimentat
Numarul de procurori DNA va fi suplimentat anunta digi24.ro. Premierul interimar, Gabriel Oprea a semnat Hotararea de Guvern prin care numarul de procurori anticoruptie a fost majorat cu 50. Hotararea vine in urma solicitarilor sefei DNA, Laura Codruta Kovesi. La inceputul anului 2015, procurorul sef al DNA sustinea ca Directia […]
Strategia Nationala de Aparare votata in Parlament
Strategia Nationala de Aparare a Tarii a fost votata in Parlament anunta digi24.ro. Documentul a primit 282 de voturi „pentru” unul „impotriva” si o abtinere. Inainte de vot premierul interimar, Gabriel Oprea a declarat: ”Sunt un sustinator si ca militar a ce inseamna securitatea nationala. Am fost printre primii care […]
Gabriel Oprea se va retrage de la guvernare in cazul in care Codul Penal va fi modificat in Parlament
Gabriel Oprea sustine ca se va retrage de la guvernare in cazul in care Codul Penal va fi modificat in Parlament scrie romaniatv.net. Declaratia a fost facuta in cadrul unei emisiuni Pro TV in contextul in care Camera Deputatilor trebuie sa voteze 22 de modificari la Codul Penal si la […]