Curtea de Apel Cluj. Reexaminare amenda judiciara
Prin încheierea civilă nr. 557/2014 din 20 noiembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. 449/33/2014/a1 al Curţii de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect cereri de reexaminare a amenzii judiciare, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de petenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a fost admisă cererea de reexaminare formulată de petentul X, Şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice şi a fost înlăturată sancţiunea amenzii în cuantum de 700 lei aplicată petentului în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) şi i) NCPC prin încheierea din 10 octombrie 2014 pronunţată în dosarul nr. 449/33/2014 al Curţii de Apel Cluj.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut, cu privire la cererea de reexaminare formulată de petenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, că aceasta este introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, calitate având numai persoana amendată.
Cu privire la cererea de reexaminare formulată de petentul X, Şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Curtea a constatat că, prin încheierea din 10 octombrie 2014 pronunţată în dosarul nr. 449/33/2014 al Curţii de Apel Cluj, petentul, în calitate de Şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, a fost amendat cu suma de 700 lei în baza art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. g) şi i) NCPC.
Citeste mai departe pe juridice.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.