Ce cereri de finantare formulate de romanii din strainatate au fost aprobate de Guvernul Romaniei?
Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a anunțat publicarea rezultatelor sesiunii de finanţare -ianuarie 2015. Astfel, potrivit DPRRP, în cadrul acestei sesiuni, au fost înregistrate un număr de 671 cereri de finanţare, dintre care 140 de cereri au întrunit punctajul de minimum 25 de puncte şi au fost aprobate spre finanţare, 334 de cereri nu au întrunit punctajul necesar, iar 197 de cereri nu au fost admise în etapa de evaluare şi selectare, fiind declarate neeligibile.
De cea mai mare sumă beneficiază Întreprinderea Colectivă Redacţia Ziarului Minorităţii Naţionale Româneşti din Ucraina, „Zorile Bucovinei”, care va primi peste 99.000 lei, după o lungă perioadă de solicitări adresate Guvernului României din partea publicației. O altă publicație în limba română, din Ucraina, săptămânalul social-politic şi de cultură, „Libertatea Cuvântului”, pentru care au fost alocați peste 27.000 lei. Aromânii din Albania au primit, la rândul lor, sume consistente, precum Asociația Culturală „Aromânii din Albania” (peste 26.000 lei), Liga a rămănilor dit Arbinișie (peste 58.000 lei) sau Organizatia per Menaxhimin e Destinacionit (peste 35.000 lei).
Citeste mai departe pe replicaonline.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.