De ce controalele Fiscului ocolesc marii comercianti?

 

Zilele trecute, inspectorii fiscali au închis în urma controalelor zeci de localuri și au amendat mii de mici comercianți, dar până acum i-au ocolit pe cei mari. Presa a relatat despre o serie de exagerări fiscale inspectorilor fiscali. „Nu cred că cei care au scris legea s-au gândit că o să se întâmple aşa, cel mai probabil au avut în vizor marea evaziune fiscală. Depinde foarte mult de modul în care regulile sunt interpretate la faţa locului de inspectorul fiscal”, a spus pentru Evz Alexander Milcev, specialist fiscal E&Y.

Cazurile semnalate de presă au stârnit ieri și o reacție a premierului Ponta. „Dacă există abuzuri făcute de către cei de la ANAF, cu siguranţă vor fi sancţionate”, a declarat acesta. În ultimele zile s-au efectuat controale nu numai pe OUG 28/1999, privind obligația de a emite bon fiscal, ci și pe marile rețele cu potențial evazionist, a declarat ieri, pentru Evz, Alexandru Cristea, purtătorul de cuvânt al Departamentului Antifraudă. Cert este că marii retaileri au scăpat. „Până acum nu știu să fi avut loc abuzuri ale Fiscului, pentru că mi-ar fi fost imediat semnalate. De controale nu v-aș putea spune, pentru că avem foarte multe magazine, dar nu am auzit să fi fost”, a comentat pentru Evz Delia Nica, director executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.

Aceasta spune că Fiscul pare să fi lăsat la urmă marii retaileri deoarece potențialul evazionist este redus. „Chiar dacă sunt bani în plus în casă, de la vreun client, atunci când se face schimbul, sunt trimiși la casierie, există control și supracontrol într-un supermaket”, a declarat aceasta.

Citeste mai departe pe evz.ro

Cuvinte cheie: , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie