Delegari transfrontaliere. Dificultati cu care se confrunta IMM-urile
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat în perioada 12-23 martie un sondaj, care a vizat stabilirea dificultăţilor cu care se confruntă IMM-urile în cazul delegărilor transfrontaliere. Astfel, 25% dintre cei chestionaţi au declarat că au avut salariaţi detaşaţi în străinătate în ultimii 5 ani. În ceea ce priveşte procedurile care trebuie parcurse de angajator anterior dispunerii detaşării transnaţionale, 80% dintre cei intervievaţi au apreciat că acestea sunt birocratice, de durată şi costisitoare, restul respondenţilor considerându-le acceptabile sau neputând răspunde la această întrebare din lipsa cunoştinţelor.
Peste 85% dintre întreprinzători au precizat că nu au avut acces adecvat la informaţii publice centralizate privind condiţiile antreprenoriale din străinătate, condiţiile şi obligaţiile angajatorilor care detaşează transnaţional, inclusiv din punct de vedere fiscal şi plată a contribuţiilor sau la formalităţi administrative on-line pentru prestarea transfrontalieră de servicii. 10% au primit informaţii privind obligaţiile de angajator care detaşează transnaţional, inclusiv din punct de vedere fiscal şi plată a contribuţiilor la depunerea/primirea certificatului A1 de la Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, iar 62,5% nu au primit informaţii privind obligaţiile de angajator care detaşează transnaţional, la nivel naţional, inclusiv din punct de vedere fiscal şi plată a contribuţiilor de la vreo instituţie din România şi/sau la nivelul statului membru unde au detaşat personal.
Dificultăţile majore întâmpinate de către cei intervievaţi au constat în: lipsa accesului la informaţii complete şi actuale privind prestarea serviciilor transfrontaliere, fiscalitatea excesivă, birocraţia ridicată şi procedurile consumatoare de timp şi bani.
Citeste mai departe pe curierulnational.ro
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.