Care sunt fricile romanilor? Studiu Reveal Marketing Research pe baza piramidei lui Maslow

 

Un studiu etnografic calitativ desfăşurat de Reveal Marketing Research folosind metoda focus-grupului, cu privire la investigarea nevoilor actuale ale românilor şi a intensităţii importanţei lor ȋn oameni pe stradavieţile acestora, scoate la iveală o inversare a piramidei lui Maslow ȋn rândul acestora atunci când ne raportăm la categoriile de vârstă, etapele emoţionale şi sociale, experienţele şi atitudinea oamenilor faţă de traiul de zi cu zi.

Ȋn trecut, vârsta era principalul factor care traducea trecerea de la o nevoie la alta, de jos ȋn sus, de la nevoile de bază la cele ce ţin de ȋmplinirea spirituală. Se observă că, ȋn zilele noastre, elementele cu cea mai mare influenţă ȋn stabilirea nevoilor sunt rolurile sociale ȋndeplinite de fiecare persoană ȋn parte, contextul ȋn care se află, şi nu ȋn cele din urmă fricile şi preocupările acestora.

Astfel, o primă concluzie a studiului relevă faptul că nevoile fiziologice de la baza piramidei stârnesc frici puternice personelor tinere-mature (36-45 de ani), ȋn special persoanelor căsătorite, cu copii mici. Aceste frici au legătură, ȋn mare parte, cu responsabilităţile acestora de tineri părinţi şi se nasc din cauză ca aceştia se simt copleşiţi de activităţile multiple de pe lista lor de obligaţii. Această categorie de persoane este preocupată de hrană şi de odihnă, iar temerile lor referitoare la nesiguranţa zilei de mâine se ȋmpletesc cu grija pentru o alimentaţie sănătoasă, un program cât mai bine structurat şi cu o atentă supraveghere a veniturilor lunare care asigură acoperirea acestor nevoi. Cauzele acestor probleme sunt programul încărcat de la locul de muncă şi veniturile scăzute din ţara noastră.

Vezi studiul integral pe cotidianul.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie