Kraft Foods si Heinz se asociaza

 

Kraft Foods Group şi H. J. Heinz au ajuns la un acord pentru a fuziune, tranzacţie în urma căreia va fi creată The Kraft Heinz Company, cu venituri de 28 de miliarde de dolari, al cincilea mare jucător din industria alimentelor şi băuturii la nivel mondial, relatează MarketWatch.

maini stranse piata de fuziuni si achizitiiCompania Heinz, care produce ketchupul cu acelaşi nume, este deţinută de Berkshire Hathaway, al cărei proprietar este miliardarul american Warren Buffett, şi de fondul de investiţii brazilian 3G Capital.

Noua entitate va fi al treilea mare producător din industria alimentelor şi băuturii din America de Nord, se arată într-un comunicat al Heinz.

Înţelegerea prevede că acţionarii Kraft vor deţine o participaţie de 49% la noua companie şi vor primi dividende speciale în valoare de 16,5 dolari pe unitate. Actualii acţionari ai Heinz vor avea, astfel, 51% dintre acţiunile Kraft Heinz. Finanţarea pentru plata acestor dividende, în valoare totală de aproximativ 10 miliarde de dolari, va fi asigurată de Berkshire Hathaway şi 3G Capital.

„Acesta este tipul meu de tranzacţii, unirea a două organizaţii de nivel mondial. Sunt încântat de oportunităţile pe care entitatea combinată le va avea „, a declarat Buffett, preşedinte şi director general al Berkshire Hathaway.

În urma fuziunii, costurile celor două companii ar urma să scadă cu circa 1,5 miliarde de dolari până la finalul lui 2017, potrivit estimărilor celor doi producători din industria alimentelor şi băuturii. Luiza Chiroiu, zf.ro

Cuvinte cheie: , , ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie