Candidatul Dorin Badulescu refuza sa ofere detalii despre indemnizatia incasata ca presedinte al CdM: „Sunt sume nu foarte importante”
Redactor MediereNet.ro: Cum decurge o zi de munca pentru presedintele Consiliului de Mediere?
Dorin Badulescu: In primul rand trebuie spus ca o zi de munca nu are in general la Consiliul de Mediere 8 ore. In anumite momente sunt necesare mai multe ore pentru a face fata provocarilor pe care le presupune profesia de mediator: munca administrativa, problematica financiar-fiscala s.a.m.d. Sunt anumite zile care sunt mai putin incarcate, in care nu e necesara o implicare extraordinar de mare, dar in fiecare zi exista probleme. Oricum, din perspectiva asta, legatura permanenta cu Consiliul de Mediere, cu Secretariatul Tehnic trebuie mentinuta pe orice cale fie telefonic, fie prin discutii fata in fata cu personalul, fie prin e-mail. Sunt mai multe modalitati de lucru pe care le-am stabilit de comun acord cu Secretariatul Tehnic astfel incat sa existe o fluenta in modul de luare a deciziilor. Daca discutam de activitatea financiar-fiscala pot sa va spun ca este una incarcata. Sunt necesare analize si semnare de documente financiar-fiscale. Daca discutam de activitatea in zona petitiilor sau adreselor care vin la Consiliul de Mediere, ele sunt analizate, sunt distribuite spre rezolvare, fie catre departamentul juridic, fie catre alte departamente, in functie de necesitati, fie sunt directionate pentru a fi luat in discutie in cazul in care sunt de competenta Consiliului in sedinta de Consiliu.
Evident ca sunt si alte chestiuni colaterale de genul audientelor pe care le solicita mediatorii autorizati pe care le-am acordat pe parcursul intregului mandat de cate ori a fost solicitat. Mai sunt discutiile care sunt necesar de purtat in negocierile pe care le-am avut cu diverse organisme (ma refer aici la incheierea de protocoale de colaborare, ma refer la necesitatile absolute de schimbarea legislatiei profesiei de mediator). Pe de alta parte, pe langa aceste discutii pe care le-am avut, au fost intalniri la diverse institutii, deci sunt necesare deplasarile la ministere, la Parlament, la Comisiile din cadrul Parlamentului si in special a Camerei Deputatilor pentru ca este for decizional in ceea ce ne priveste, la ANPC, deplasari la sediile altor profesii liberale.
RM: V-ati facut un program in care aveati zi de deplasari, zi de audiente…?
D.B.: Nu neaparat. De exemplu aveam intr-o perioada ziua de marti pentru audiente, dar vazand ca foarte multi mediatori veneau din tara si nu puteau sa-si programeze efectiv o deplasare in ziua de marti, am ales ca in momentul in care erau anuntate astfel de solicitari incercam sa gasim de comun acord o zi in care sa ne intalnim in functie de programul pe care-l aveam ca presedinte CdM si in functie de programul mediatorului. La fel am procedat si cu reprezentantii diverselor institutii care si-ar fi dorit o discutie cu presedintele CdM (banci, alte profesii, cei care au fost interesati sa afle despre mediere). Acelasi lucru s-a intamplat si in zona de publicitate si presa (am facut programul dupa invitatiile la emisiuni – va dati seama ca eram obligat sa fiu prezent si acolo -)
Astea sunt numai cateva elemente care presupun prezenta si activitatea in general, dar exista si o activitate de elaborare – elaborarea unor proiecte de hotarari, activitatea de elaborare a unor adrese, a unor raspunsuri care au trebuit transmise in timp util catre institutii cu care venim in contact. Aceasta este o munca putin vizibila, dar este mare consumatoare de timp.
RM: Apropo de ore, cate ore ati muncit zilnic?
D.B.: Este greu de spus, dar aproximez un program de 6-8 ore zilnic mai ales in zilele lucratoare. Dar trebuie spus ca de foarte multe ori am muncit si sambata si duminica, pentru ca medierea nu asteapta. Suntem membri ai Consiliului de Mediere full-time, nu doar de luni pana vineri. Foarte multe sedinte ale Consiliului de Mediere au fost programate in zilele de sambata, in zile de duminica.
RM: Ce indemnizatie lunara ati avut in calitate de membru al CdM?
D.B.: Indemnizatia a fost variabila. La inceputul mandatului a fost o indemnizatie mai mica, ulterior s-a majorat intr-o hotarare de consiliu. Vazand ca exista anumite dificultati financiare am solicitat in repetate randuri ca aceste indemnizatii ale membrilor Consiliului de Mediere sa se micsoreze, sa revina la un nivel mai mic. Nu este un nivel ridicat, dar as prefera sa nu vorbesc in cifre.
RM: Macar aproximativ intre ce sume se situa indemnizatia?
D.B.: Sunt sume nu foarte importante, pentru responsabilitatea pe care o are presedintele, vice-presedintele si un membru de Consiliu.
RM: Considerati ca remuneratia a fost mica sau mare?
D.B.: Nu spun ca a fost mica. Remuneratia a justificat efortul pe care l-am depus si eu si colegii mei in Consiliul de Mediere.
RM: Considerati ca ati meritat acea indemnizatie?
D.B.: E o intrebare la care nu pot raspunde. Ideea e ca am facut tot ce mi-a stat in putinta sa merit functia pe care am ocupat-o si sa dau valoare medierii in contextul actual. Intrebarea daca am meritat sau nu, este una la care n-as putea raspunde. Pot doar sa va spun ca am fost obligat, datorita faptului ca existau multe deplasari sa-mi utilizez masinile personale pentru Consiliul de Mediere si pentru mediatori si sa angajez cu bani proprii un sofer pentru a putea face fata drumurilor pe care le-am avut de facut in calitate de presedinte CdM. In aceasta calitate, daca ar fi sa adun, am strabatut in cei trei ani de mandat in jur de 200.000 km pentru deplasarile in tara.
Comentarii oprite
Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.