Procurorii DNA solicita Parlamentului ridicarea imunitatii deputatului Elena Udrea si senatorului Ion Ariton
18 percheziții au loc la această oră în Capitală și în patru județe: Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj. Descinderi au loc și la domiciliul lui Rudel Obreja. Anchetatorii au informații noi în dosarul „GALA BUTE”. Procurorii au cerut în acest dosar și ridicarea imunității de parlamentar a Elenei Udrea, pentru a se începe urmărirea penală.
Actualizare 10.00. Procurorii DNA solicită Parlamentului ridicarea imunității pe numele deputatului Elena Udrea.
„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA, membru al Camerei Deputaților care, în perioada în care se presupune că a săvârșit faptele, a îndeplinit funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului”, se arată în comunicatul DNA.
Anchetatorii o acuză pe Elena Udrea de infracțiuni privind abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, dar și de folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Digi24 a încercat să obțină o primă reacție în acest caz de la Elena Udrea, însă fără succes.
În cadrul aceluiași dosar, procurorii DNA cer ridicarea imunității în vederea urmării penale în ceea ce-l privește pe fostul ministru al Economiei Ion Ariton. Suspiciunile în ceea ce-l privește pe actualul senator sunt de participație improprie la abuz în serviciu și de folosirea influenței în scopul obținerii de informații necuvenite.
Procurorii DNA au reluat în forță ancheta în dosarul „Gala Bute” în încercarea de a strânge mai multe probe. Dosarul se află de mai mulți ani în atenția procurorilor anticorupție. Este vorba despre modul în care s-a finanțat și s-a organizat Gala Bute în anul 2012, eveniment organizat de Ministerul Turismului și Dezvoltării în perioada în care era condus de Elena Udrea.
Cele mai multe fonduri au fost europene, iar procurorii au deschis o anchetă pentru că au informații că fondurile europene, aproximativ un milion de euro, ar fi fost direcționate în mod discreționar de către Rudel Obreja prin complicitatea unor funcționari din Ministerul Dezvoltării și Ministerul Economiei către anumite firme, iar o mare parte din acești bani ajungea tot către fostul președintele al Federației Române de Box. digi24.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!