Procurorii DNA fac perchezitii la Primaria Gheorgheni din judetul Harghita

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac, luni, cinci percheziţii în judeţul Harghita, la Primăria Gheorgheni, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de fapte de corupţie şi fals.

dnaDirecţia Naţională Anticorupţie arată luni, într-un comunicat de presă, că procurorii DNA Târgu Mureş fac cinci percheziţii în judeţul Harghita, din care una este la sediul unei instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde au loc percheziţii este Primăria Gheorgheni.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni de fals”, a precizat DNA.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei. Catalin Lupasteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie