Bunuri vandute prin executare silita. Prevederi neconstitutionale

 

În Monitorul Oficial din data de 20 ianuarie 2015 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 662/2014 cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Executare silita2Astfel, se consideră că dispoziţiile legale aflate în atenție îngrădesc dreptul de proprietate prin faptul că din culpa unei alte persoane, respectiv a debitorului urmărit în procedura de executare ce s-a finalizat prin adjudecarea bunului, adjudecatarul se află în imposibilitatea de a-şi intabula dreptul de proprietate dobândit.

Așadar, în urma unei vânzări prin executare silită a unor bunuri imobile (terenuri, construcții) aparținând persoanelor fizice, ce nu presupune nici procedură notarială și nici instanța de judecată, cumpărătorul nu poate să își intabuleze proprietatea imobiliară, conform actualelor prevederi din Codul fiscal, fără dovada plății impozitului pentru transferul de proprietate.

Ori, în situația în care impozitul este datorat de persoana fizică ale cărei bunuri au fost executate silit, acesta nu achită impozitul iar cumpărătorul de bună credință nu își poate exercita în realitate dreptul de proprietate pentru că nu se poate efectua intabularea.

În esență, fie s-ar fi necesitat ca impozitul să fi fost achitat de cumpărător pentru a se efectua intabularea, fie se solicita o decizie a instanței, dovada faptului că această situație fiscală este decisă de Curtea Constituțională.

Altfel spus, legiuitorul va trebui să modifice procedura astfel încât să poată fi respectată decizia Curții Constituționale.

Soluția este destul de simplă, practicată și în alte cazuri similare cum ar fi vânzarea părților sociale, respectiv reținerea impozitului de către cumpărător din prețul vânzării și plata acestuia direct la bugetul de stat ca și condiție de intabulare a proprietății imobiliare. Adrian Benţa, legestart.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie