„Cartierul pentru Justitie” ar putea fi amplasat vis a vis de Tribunalul Bucuresti
Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a susţinut, joi, că terenul situat vis a vis de Tribunalul Bucureşti, respectiv fostul amplasament al esplanadei, reprezintă prima variantă pentru constuirea „Cartierului pentru Justiţie”, un ansamblu de clădiri în care vor funcţiona instituţii din acest domeniu.
„Cartierul pentru Justiţie” reprezintă un obiectiv de investiţii publice al MDRAP şi include constuirea unui complex urbanistic destinat sediilor unor instituţii aparţinând sistemului judiciar, precum: CSM, Inspecţia Judiciară, CAB, Judecătoriile sectoarelor 2 şi 3, Parchetele de pe lângă Tribunalul Bucureşti, INM şi Şcoala Naţională de Grefieri.
Valoarea acestui proiect este de 270 de milioane de Euro, sursa de finanţare o reprezintă bugetul MDRAP, iar perioada de timp în care urmează a se construi este de cinci ani începând cu 2015.
Master planul „Cartierului pentru Justiţie” cuprinde o clădire de nouă etaje, unde va funcţiona Palatul de Justiţie, o clădire de trei etaje unde va funcţiona CSM şi o alta de patru etaje unde vor funcţiona Parchetele.
„Cartierului pentru Justiţie va avea ca primă variantă terenul amplasat vizavi de Biblioteca naţională, fostul amplasament al esplanadei. Nu e o «fata morgana». Terenul e în administrarea Ministerului Dezvoltării. Sunt mai multe variante la care am lucrat şi e destul de fezabilă varianta cu terenul respectiv. Avem discuţii şi cu Primăria Capitalei, pentru că pe lângă Cartierul de Justiţie acolo o să se realizeze un complex cultural şi de agrement şi, de asemenea, câteva clădiri înalte pentru birouri. E un concept integrat şi avem două variante: lucrăm în concept integrat sau lucrăm pe secţiuni”, a spus, joi, ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea.
Întrebat ce se întâmplă cu proiectul anunţat anterior, privind consturirea pe acel teren a unei săli polivalente, Dragnea a spus că acest lucru rămâne valabil ca posibilitate.
„Rămâne în contiuare posibilitatea, repet, pentru trei funcţiuni: sală polivalentă, în care se pot desfăşura spectacole, inclusiv filarmonică, o secţiune destinată pentru clădiri de birouri şi secţiunea Cartierului de Justiţie”, a spus Dragnea.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc a precizat că locul a fost aleasă pentru că este vis a vis de cea mai mare instituţie de justiţie din România, respectiv Tribunalul Bucureşti.
„În planul urbanistic e prevăzut şi o sală concerte şi clădirile de birouri”, a spus Cazanciuc. Liviu Dadacus, gandul.info
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!