Exceptii de la utilizarea aparatelor de marcat electronice
Aşa după cum deja cunoaştem, legiuitorul a prevăzut în art. 1 alin. 1 din OUG nr. 28/19991 faptul că operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale2.
Operatorii economici respectivi au obligaţia să emită bonuri fiscale3 cu aparate de marcat electronice fiscale şi să le înmâneze clienţilor, iar la solicitarea clienţilor, utilizatorii vor elibera acestora şi factura.
De altfel, potrivit art. 10 din OUG nr. 28/1999, constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:
- neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (8);
- neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale(…).
Contravenţiile respective (prevăzute la art. art. 10 lit. b si c din OUG nr. 28/1999) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, precum şi cu suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru, de la o lună la 3 luni, în funcţie de gravitatea faptelor.
Excepţii de la utilizarea aparatelor de marcat electronice
Cu toate acestea, legiuitorul român a înţeles să excepteze de la prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 28/1999 încasările efectuate din următoarele activităţi:
a) comerţul ocazional cu produse agricole din producţie proprie efectuat de către producătorii agricoli individuali, autorizaţi în condiţiile legii, în pieţe, târguri, oboare sau în alte locuri publice autorizate;
b) vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori specializaţi;
c) transportul public de călători în interiorul unei localităţi pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum şi cu metroul;
Citeste mai departe pe legestart.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!