Progresele inregistrate in cadrul MCV prezentate de ministrul Justitiei prim-vicepresedintelui CE
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a avut discuții bilaterale cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și cu comisarul pentru justiție, egalitate de gen și consumatori, Vera Jurova.
Potrivit unui comunicat al MJ, oficialul român a prezentat progresele înregistrate în cadrul MCV, subliniind determinarea autorităților naționale în continuarea reformelor și în lupta împotriva corupției.
De asemenea, a fost reiterată voința Guvernului de a susține sistemul judiciar în procesul de implementare a noilor coduri.
În același timp, au fost abordate aspecte legate de negocierile în curs la nivelul Consiliului UE în dosarele privind Parchetul European și Protecția Datelor.
Comisarul Vera Jurova a mulțumit României pentru rolul activ în avansarea discuțiilor și a precizat că speră ca dosarele să fie finalizate într-un termen rezonabil.
Prim-vicepreședintele Timmermans a apreciat angajamentul României față de continuarea reformelor sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției, considerând că progresele înregistrate sunt substanțiale și sistemice.
Comisia Europeană va continua colaborarea deschisă și onestă de până acum cu autoritățile române.
Oficialul european a asigurat că viitorul raport va consemna în mod obiectiv dezvoltările din toate domeniile acoperite de MCV.
În cadrul ambelor întâlniri, ministrul Justiției a reiterat și necesitatea găsirii unor formule pentru acordarea de finanțări europene pentru construirea/reabilitarea penitenciarelor, problema condițiilor de detenție fiind una de actualitate în mai
multe state membre. România a făcut demersuri pentru a introduce acest subiect pe agenda viitoarei reuniuni a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, arată sursa citată.(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!