Cei 250.000 de pensionari ale caror pensii au fost recalculate isi vor primii banii intr-o singura transa pana in luna martie

 

Aproximativ 250.000 de pensionari din România vor primi, în medie, 400 de lei în plus la pensie, până cel târziu în luna martie. Decizia vine în urma recalculărilor şi se referă la cei care au ieşit la pensie în 2011. De asemenea, în următoarele zile va începe plata pensiilor majorate cu 5 la sută.

pensii mariCei 250.000 de pensionari ale căror pensii au fost recalculate îşi vor primii banii într-o singură tranşă până cel târziu în luna martie. Potrivit calculelor, fiecare pensionar va primi în medie 400 de lei în plus la pensie. „Avem bugetat pentru anul 2015 suma aferentă, în jur de 90 de milioane, iar toate aceste sume vor fi plătite către pensionari în luna februarie, cel târziu luna martie”, a declarat Rovana Plumb, ministrul muncii, la România TV.

Beneficiarii sunt cei care s-au pensionat începând cu 1 ianuarie 2011 şi în cazul cărora a fost aplicat un indice de corecţie greşit. În urma deciziei Curţii Constituţionale au fost aplicate aceste măsuri reparatorii. „Se va plăti acea diferenţă dintre ianuarie şi octombrie, respectiv 7 noiembrie, până când a apărut deciza CCR aferentă”, a mai spus ministrul muncii.

Luna ianuarie va aduce însă bani mai mulţi pentru toţi pensionarii. Aceştia îşi primesc, începând cu aceste zile, pensiile majorate cu 5 la sută, aşa cum prevede legea şi bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2015. În total peste 5 milioane de pensionari vor avea venituri mai mari. De asemenea, pensia minimă a crescut de la 350 de lei la 400 de lei, începând cu prima lună a acestui an. Filip Stan, romaniatv.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie