Comisia Europeana confirma corespondenta cu autoritatile romane pe tema neregulilor cheltuirii fondurilor UE
Comisia Europeană confirmă o corespondență cu autoritățile române pe tema neregulilor cheltuirii fondurilor UE, în cadrul căreia a decis suspendarea unor plăți. La sfârșitul anului trecut, Marian Vanghelie a vorbit despre o hârtie de la Bruxelles care ar incrimina firme controlate de Sebastian Ghiță și Liviu Dragnea.
Un audit al Comisiei Europene a găsit nereguli în cheltuirea fondurilor europene din Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice și, drept urmare, cu două zile înaintea Crăciunului a decis suspendarea plăților din una din axele prioritare ale programului. În acest sens, a existat o corespondență între Comisia Europeană și Ministerul Fondurilor Europene la sfârșitul anului trecut. Adică exact în perioada în care, recent expulzat din PSD, Marian Vanghelie făcea acuzații grave la modul în care firmele controlate de apropiații lui Victor Ponta, Liviu Dragnea și Sebastian Ghiță, au accesat și cheltuit fonduri europene.
“Din câte știu, s-a trimis înapoi la Guvernul României să înceapă urmărirea penală. Știți ce e pe hârtia aia? Două firme: Teldrum și Asesoft. (…) Să-l întrebați pe domnul Teodorovici (n.r. – ministrul Fondurilor Europene) dacă a primit o adresă de la Bruxelles să se înceapă urmărirea penală pe fondurile europene”, acuza Marian Vanghelie la începutul lunii decembrie, la scurt timp după excluderea sa din PSD.
Autoritățile române au tăcut atunci sau au negat spusele lui Vanghelie. Ministerul Fondurilor Europene nu a publicat vreun comunicat referitor la o suspendare a plăților, Liviu Dragnea a catalogat acuzația lui Vanghelie drept “năstrușnică”, iar Victor Ponta a replicat jurnaliștilor: “Nu cunosc așa ceva, nu știu ce sursă aveți”.
Presa a scris însă pagini întregi despre banii publici și europeni care au curs spre firmele controlate de cei doi apropiați ai premierului Victor Ponta – Liviu Dragnea, fost vicepremier, și Sebastian Ghiță, deputat PSD.
Citeste articolul integral pe romanialibera.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!