2014 – Anul in care instantele din Romania au dat cele mai grele condamnari
2014 poate fi considerat anul în care instanțele din România au dat cele mai grele condamnări pentru fapte de corupție sau fraude economice, precum și confiscarea unor mari sume de bani și bunuri.
Lista celor care au primit pedepse cu închisoarea include foști miniștri, senatori, deputați, primari, consilieri locali și județeni, procurori, judecători, notari, polițiști, generali de armată și MAI, înalți funcționari ai statului român, oameni de afaceri, directori de companii și regii de stat, arbitri și finanțatori din fotbal.
Față de anii anteriori, în 2014 a crescut numărul politicienilor de primă importanță condamnați pentru corupție: Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Relu Fenechiu, Monica Iacob-Ridzi, Miron Mitrea, Tudor Chiuariu.
De asemenea, judecătorii au început să aplice tot mai des condamnări de închisoare cu executarea pedepsei și confiscarea de mari sume de bani, tonul fiind dat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Pe 6 ianuarie, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și șantaj în dosarul Zambaccian, soția sa, Dana Năstase, a primit trei ani de închisoare cu suspendare, iar Irina Jianu, fosta șefă a ISC, a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare. De asemenea, soțiilor Năstase li s-a confiscat suma de 1,8 milioane lei. La cei patru ani primiți de Adrian Năstase s-a adăugat un spor de pedeapsă de 6 luni, în urma contopirii sentințelor din dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”. Pe 21 august, Adrian Năstase a fost eliberat condiționat din penitenciar.
La 30 ianuarie, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, aceeași pedeapsă primind și fratele său, Lucian Fenechiu. În dosar au mai fost condamnați și trei foști directori în cadrul SISEE Moldova, Petru Andronache — 7 ani, Ioan Turbatu — 6 ani și Ioan Mărghidan — 6 ani de închisoare. Frații Fenechiu și ceilalți inculpați au fost obligați să plătească în solidar 5,7 milioane de lei.
Pe 21 ianuarie, fostul deputat PDL de Argeș Sorin Andi Pandele a fost condamnat definitiv la cinci ani închisoare cu executare pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale. Sorin Andi Pandele a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 16 iunie 2010, pentru mai multe infracțiuni de corupție în legătură cu funcția pe care a deținut-o de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Argeș în perioada 2005 — 2008.
Citeste mai departe pe agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!