Regulamentul de aplicare al legii de desfiintare a pietei Rasdaq in continua schimbare

 

Legea prin care piața Rasdaq va fi desființată este plină de ambiguități și nu protejează suficient drepturile acționarilor minoritari. Din fericire, regulamentul de aplicare al legii mai poate fi modificat, astfel încât să se rezolve și aceste probleme.

rasdaqDesființarea pieței Rasdaq este o condiție impusă de regulile Comisiei Europene. După ani în care nu s-a știut dacă Rasdaq este o piață reglementată sau nu, lucru care încurcă teribil investitorii și este interzisă de regulile CE, a apărut legea care prevede că, în octombrie 2015, piața Rasdaq nu va mai exista. Legea 151/2014, stabilește că, în 12 luni de la intrarea în vigoare piața Rasdaq își va încheia activitatea, iar până atunci toate cele peste 900 de companii listate trebuie să își rezolve toate aspectele legate de delistare sau de transferul pe piața BVB.

Regulamentul de aplicare al Legii 151 este însă în continuă schimbare. „ASF a emis acest regulament de aplicare a legii, iar acesta va fi modificat și completat, în funcție de proprunerile investitorilor, până vom avea forma optimă“, spune Mircea Ursache, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Problema este că nu se știe exact care este formula pentru delistarea companiilor care nu îndeplinesc condițiile de listare la BVB sau măcar pe platforma alternativă sau care nu doresc să mai fie listate. Multe dintre cele 900 de companii au fost listate cu forța acum mulți ani și nu au îndeplinit niciodată regulile de guvernanță corporativă cerute de piața de capital, iar o parte nici nu au fondurile necesare efectuării unei oferte de preluare a acțiunilor minoritarilor, așa cum se face la delistare.

Oficialul ASF arată că se dorește inclusiv găsirea unei formule prin care companiile să se poată delista fără costuri suplimentare. Din păcate, aici apare una dintre probleme, deoarece acționarii minoritari au drepturi ce trebuie respectate, ceea ce înseamnă că ar trebui ca și aceștia să își dea acordul.

Citeste mai departe pe capital.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie