A aparut aplicatia prin care oricine poate solicita informaţii de interes public: „Ia statul la intrebari!”

 

De cele mai multe ori, instituţiile statului nu vorbesc limba transparenţei. Deşi fiecare persoană are asigurat, în baza legii 544/2001, dreptul de a solicita şi de a obţine informaţii de interes public, practica nu este prea des întâlnită la noi. În acest sens, Alianţa România Curată (ARC) a lansat recent o aplicaţie pentru a veni în sprijinul aplicatie Ia statul la intrebari!tuturor celor care doresc să afle, de exemplu, costurile unor lucrări publice. Practic, cei de la România Curată, preiau prin intermediul acestei aplicaţii, întregul demers şi interacţiunea cu autorităţile statului, în numele cetăţeanului interesat de informaţii de interes public.

Tot ce trebuie să facă solicitantul unei informaţii de interes public este să-şi înscrie cererea în aplicaţia „Ia statul la întrebări” – după crearea unui cont pentru autentificare, pe bază de e-mail şi parolă – şi apoi să aştepte răspunsul.

Experţii de la România Curată se vor ocupa de întreaga procedură: să verifice, să valideze şi să obţină un număr de înregistrare pentru cererea depusă. După ce instituţia răspunde solicitării, platforma va trimite mai departe solicitantului răspunsul pe e-mail.

Însă, nu toate cererile primesc şi răspuns. Potrivit Alianţei România Curată (ARC), din totalul de aproape 3.900 de cereri înregistrate în aplicaţie până în prezent doar 600 de solicitări au primit un răspuns.

Invitat la „Ora de Ştiri”, pe TVR2, la începutul acestei luni, Dumitru Dobrev, expert anticorupţie al ARC, a atras atenţia că acolo „unde miza este mare, informaţiile sunt secretizate”. Şi cu toate acestea, el îndeamnă opinia publică şi ONG-urile să dea în judecată instituţiile statului pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, întrucât procesele se câştigă de cele mai multe ori. stiri.tvr.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie