2015 – Un an dificil pentru mediul de afaceri si nu numai
Anul 2015 se anunţă a fi unul destul de dificil pentru mediul de afaceri, în ciuda tuturor asigurărilor date de guvernanţi. Pe ultima sută de metri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a elaborat un proiect de ordonanţă care poate pune pe butuci micile afaceri, comercianţii fiind obligaţi să suporte cheltuieli uriaşe pentru aplicarea acestuia.
Pe lângă noile case de marcat (echipate cu jurnal electronic şi conectate, prin intermediul unui soft, la sistemul de supraveghere şi monitorizare al ANAF), ale căror preţuri pot varia între 880 şi 2.000 lei, comercianţii vor trebui să achite şi costurile aferente analizei de risc efectuate de evaluatorii specializaţi şi acreditaţi de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi să şi aplice recomandările acestora.
Şi chetuielile nu sunt deloc mici, având în vedere că, în prezent, o casă de marcat electronică fiscală dotată cu rolă jurnal pe suport de hârtie costă între 580 şi 1.000 lei, iar programul de gestiune aferent între 300 şi 1.000 lei…
În ceea ce priveşte costurile pentru analiza de risc la securitate fizică, deşi acestea nu sunt cuprinse într-un anumit barem, evaluatorii de risc la securitate fizică au declarat pentru Curierul Naţional că acestea nu pot fi mai mici de 100 euro, preţul variind în funcţie de spaţiu, numărul de locaţii ce trebuie evaluate, distanţa la care trebuie să se deplaseze evaluatorii, numărul de zile necesar evaluării etc.
Şi asta nu-i tot. Teoretic, începând de la 1 ianuarie 2015, toţi medicii de familie vor trebuie să-şi achiziţioneze cititoare de carduri de sănătate, ale căror costuri sunt în medie de 200 lei…
Un proiect de ordonanţă de urgenţă supus dezbaterii publice pe site-ul MFP şi care va fi probabil aprobat în prima şedinţă de Guvern, obligă toţi comercianţii să înlocuiască aparatele de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie, cu cele echipate cu jurnal electronic şi să le conecteze la sistemul de supraveghere şi monitorizare, în vederea transmiterii datelor către ANAF.
În nota de fundamentare se subliniază economia de bani şi de hârtie pe care o vor face comercianţii, dar se dezvăluie şi avantajul major pe care îl câştigă ANAF: “Înlocuirea treptată a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie cu cele echipate cu jurnal electronic va permite un management şi un control mai eficiente ca urmare a posibilităţii prelucrării informatice a datelor înscrise în suportul electronic.”
Proiectul prevede perioade tranzitorii pentru dotarea operatorilor economici cu case de marcat cu jurnal electronic, respectiv: 180 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ pentru operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili, 210 zile pentru contribuabilii mijlocii şi 390 de zile pentru micii contribuabili.
Ceea ce nu se menţionează în actul normativ este de unde, de la cine şi cât vor costa noile case de marcat şi softuri.
Citeste mai departe pe curierulnational.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!