Incuviintarea arestarii preventive a deputatului Catalin Teodorescu avizata de comisia juridica a Camerei Deputatilor

 

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu, acuzat de DNA în dosarul şefei DIICOT Alina Bica, decizia fiind luată cu 14 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”. Cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila nu a întrunit numărul necesar de voturi.

comisie juridicaCătălin Teodorescu a declarat la ieşirea din şedinţă că are încredere în justiţie.

„Am încredere în justiţie, justiţia va lămuri lucrurile”, a spus Teodorescu.

El a venit la şedinţă însoţit de un avocat.

Cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a anunţat, marţi, vicepreşedintele Comisiei Ciprian Nica.

Nica a precizat că voturile au fost 13 „pentru”, două „împotrivă” şi două abţineri şi pentru a fi aprobată această cerere erau necesare 14 voturi „pentru”, adică jumătate plus unu din numărul membrilor comisiei.

În cazul deputatului Cătălin Teodorescu, învinuit de DNA în acelaşi dosar cu Marko Attila, deputaţii jurişti au aprobat cererea de arestare preventivă. Alina Novaceanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie