Impartirea dreptatii

Rezumat.
Prezentul articol evidenţiază “aventura judiciară” a tentativei de stabilire a filiaţiei într-o acţiune formulată eronat de către o distinsă domnişoară avocat, aflată „la început de drum”, care doreşte să suplinească lipsa de cunoştinţe cu parfumuri scumpe şi mult tupeu, fiind acompaniată de un grefier obosit, stresat, neatent şi mult prea ocupat pentru a mai verifica ce scrie şi de un judecător la fel de cochet, dar total nepregătit în a înţelege câte ceva din dreptul familiei, fie că e vorba de Codul familiei sau de noul Cod civil. În final, a rezultat o hotărâre judecătorească penibilă, vădit ilegală, care ar fi trebuit respinsă ca urmare a împlinirii prescripţiei, cu un dispozitiv contradictoriu, imposibil de operat la starea civilă, motiv mare de supărare şi de ceartă „ca la uşa cortului”, generată de domnişoara avocat.

I. Aspecte de ordin introductiv privind filiaţia în Dreptul civil român

Potrivit doctrinei[1] recente, “filiaţia este o formă a rudeniei”, fiind punctul de pornire al acesteia. Filiaţia desemnează în sens restrâns legătura de descendenţă dintre o persoană şi fiecare dintre părinţii săi. Într-un sens larg, filiaţia poate fi privită şi ca un şir neîntrerupt de persoane între care faptul naşterii a stabilit legătura de la părinte la copil[2]. Această noţiune se poate aplica deopotrivă şi filiaţiei care rezultă din adopţie, cu deosebirea că, în acest caz, nu mai este vorba de o legătură biologică, de sânge, ci de o filiaţie civilă, prin care, în condiţiile legii, se imită relaţia de filiaţie firească. S-a arătat în acest sens că noţiunea de filiaţie acoperă situaţia copiilor născuţi prin metodele de procreaţie asistată medical[3].

Filiaţia, se afirmă în doctrină, cu temei, poate fi clasificată după cel puţin două criterii: persoana faţă de care se stabileşte filiaţia şi relaţia dintre persoanele care au conceput şi născut copilul – căsătoriţi sau necăsătoriţi (în acest din urmă caz, este indiferent dacă părinţii au o relaţie stabilă, de concubinaj sau au avut doar relaţii intime accidentale, în urma cărora s-a născut copilul).

Filiaţia faţă de mamă se numeşte maternitate, iar filiaţia faţă de tată se numeşte paternitate. Această distincţie, afirmă autoarea citată, este fundamentală nu numai din punct de vedere biologic, ci şi juridic. Dincolo de celebrul adagiu mater semper certa est pater semper incertus est, reglementarea modului de stabilire a celor două tipuri de filiaţie este esenţial diferită tocmai datorită realităţii biologice diferite care stă la baza fiecăruia dintre cele două tipuri de filiaţie.

Filiaţia din căsătorie şi filiaţia din afara căsătoriei

Potrivit doctrinei, clasificarea generală, reflectată şi în reglementarea noului Cod civil (dar care exista şi sub imperiul vechiului Cod al familiei n.n.) este aceea în filiaţie din căsătorie şi filiaţie din afara căsătoriei, după cum mama copilului este sau nu căsătorită la data concepţiei sau a naşterii copilului. În mod corespunzător, se poate vorbi despre două categorii de copii: din căsătorie şi din afara căsătoriei.

Citeste mai departe pe juridice.ro

Cuvinte cheie: Codul familiei, impartirea dreptatii, noul cod civil, stabilirea filiaţiei

Stiri juridice & administrative pe 6:07 felicia.taunean