Critici pe marginea introducerii cardului de sanatate
La șapte ani de când au auzit prima dată despre această măsură, românii au primit, în sfârșit, cardurile de sănătate. Au apărut însă și primele critici.
Funcţionarea cardului naţional de sănătate de la 1 ianuarie 2015 este viabilă, este o ţintă care va fi atinsă, deşi au fost foarte mulţi sceptici care au spus că nu vom reuşi să facem acest lucru, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la o conferinţă Mediafax. „Ne apropiem de 90 la sută în ce priveşte procentul de distribuţie a cardurilor. E ţinta pe care ne-am propus-o şi erau foarte mulţi sceptici că vom reuşi să facem acest lucru posibil. Ce vă anunţam eu, că 1 ianuarie 2015 este data de funcţionare a sistemului şi a cardului de sănătate, acum e mai mult decât posibilă, este viabilă”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu.
Informația a fost confirmată și de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, care a declarat că peste 87 la sută din cardurile de sănătate au fost distribuite populaţiei, un număr foarte mic dintre acestea s-au întors la Casele de Sănătate, unele pentru că au fost refuzate de către asiguraţi. Preşedintele CNAS a arătat că pe cardul de sănătate nu sunt informaţii pe care pacientul nu doreşte să le treacă, iar datele personale nu sunt afectate, pentru că documentul nu conţine Codul Numeric Personal. Ciurchea a precizat că menţiunea pe card a acceptului pentru donarea de organe va fi făcută doar în urma unei declaraţii a pacientului, dată în faţa notarului.„Cardul de sănătate nu conţine cifre dubioase, date pe care pacientul nu doreşte să le treacă, iar pentru donatorul de organe este obligatorie declaraţia dată la notar. Datele personale nu sunt afectate, nu se trece CNP sau altceva. Cardul nu face altceva decât să confirme calitatea de asigurat sau de neasigurat şi este oarecum similar cardului de la bancă, pe care, atunci când nu-l alimentezi, îl ţii în portofel”, a mai spus Ciurchea. Sidonia Bogdan, romanialibera.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!