Crinuta Dumitrean, fost presedinte al ANRP, adusa cu mandat la DNA pentru audieri in dosarul Alinei Bica

 

Crinuța Dumitrean, fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), a fost adusă luni cu mandat la DNA, pentru a fi audiată în dosarul în care este implicată și fosta șefă a DIICOT Alina Bica.

dna1Crinuța Dumitrean nu a fost audiată până acum în acest dosar, deoarece a fost plecată din țară.

Ea a făcut parte (în calitate de președinte), alături de Alina Bica, actualii deputați Cătălin Florin Teodorescu și Marko Attila, precum și de Remus Baciu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu și Dragoș Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să-i plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, deși, în realitate, acel teren valora mult mai puțin.

În referatul întocmit de procurorii DNA, există declarația unui martor care susține că Alina Bica și Crinuța Dumitrean au acționat concertat pentru a rezolva dosarul de despăgubire al cărui beneficiar era Stelian Gheorghe.

„De dosarul de despăgubire privindu-l pe Gheorghe Stelian s-a interesat și președintele Crinuța Dumitrean (…) la nivelul CCSD, Crinuța Dumitrean și Bica Alina, reprezentanta MJ, acționau concertat, iar în situația în care una dintre ele nu era de acord cu vreun dosar, era susținută de cealaltă (…) dosarul 2271A/FFCC, știu că acesta a fost introdus în comisia din 26.02.2011. Raportul de evaluare a fost introdus pe mapa ședinței, dar întrucât valoarea foarte mare de aproximativ 380 milioane lei a ridicat suspiciuni membrilor CCSD, s-a hotărât convocarea evaluatorului. Astfel, Alina Bica, reprezentanta MJ, a făcut această solicitare care a fost aprobată de CCSD.

Alături de acest dosar, au fost solicitate clarificări și pentru alte dosare fără relevanță, doar pentru a crea o aparență de exercitare cu responsabilitate a atribuțiilor ce îi reveneau. La ședința din 15.03.2011 a fost prezent și evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare. În cadrul acestei ședințe, Bica Alina a făcut un elogiu profesionalismului evaluatorului, considerând că raportul de evaluare este corect întocmit, iar suma stabilită era justificată”, a declarat martorul.(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie