Persoanele cu handicap beneficiaza de rovinieta gratuita. Vezi procedura

 

Proprietarii de autoturisme trebuie sa achite rovinieta pentru a putea sa foloseasca reteaua de drumuri nationale din Romania, insa legea prevede ca persoanele cu handicap si persoanele care le au in ingrijire sunt scutite de la plata acesteia.

handicapConform Ordonantei Guvernului nr. 15/2002, plata tarifului de utilizare a retelei drumurilor nationale din Romania (sau, pe scurt, rovinieta) ofera dreptul de a circula cu autoturismul pe aceasta, pe o anumita perioada de timp. Rovinieta se achita atat de catre romani, cat si de catre straini.

Persoanele cu handicap care detin autoturisme adaptate handicapului, dar si persoanele care le au in ingrijire pot beneficia de scutirea de la plata rovinietei, dupa cum este stabilit prin Legea nr. 448/2006. Procedura prin care aceste persoane pot obtine gratuit rovinieta este detaliata in normele pentru aplicarea legii.

Astfel, pentru obtinerea rovinietei, trebuie depusa o cerere, impreuna cu copii dupa urmatoarele documente:

  • documentul care atesta incadrarea in grad de handicap;
  • actul de identitate;
  • certificatul de inmatriculare sau cartea de identitate a autoturismului.

Cererea si celelalte documente se vor depune la primaria din localitatea de domiciliu/resedinta sau la directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene/locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

Conform normelor, cererile depuse la primarii sunt centralizate si apoi trimise, pana in data de 10 a lunii urmatoare, catre directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului. La directiile generale, toate cererile sunt centralizate lunar si apoi trimise, pana in data de 20 a lunii urmatoare, catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

In fine, CNADNR elibereaza rovinietele solicitate si le trimite, pana in ultima zi lucratoare a lunii, catre directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului.

Tariful de utilizare a retelei de drumuri nationale este diferentiat in functie de tipul vehiculului. In cazul autoturismelor, valabilitatea rovinietei poate fi de sapte, 30, 90 de zile sau de un an. Alexandru Boiciuc, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie