Sedinta comisiei consultative a corpului profesional al mediatorilor pe scurt

 

O prezenta mai buna si mai activa din provincie

În baza convocarii coordonatorului si Consiliului de mediere (CM) în data de 15.11.2014 a avut loc la sediul acestuia sedinta consiliul de medierecomisiei consultative a corpului profesional al mediatorilor (CCCPM) între orele 10.30 – 15.30, la care au participat în jur de 20 de mediatori, reprezentând 29 de asociatii si 5 membri ai CM, inclusi în primii. Pe parcurs o parte au plecat ca de obicei, motiv pentru care în PV si fisa votului vor aparea un numar descrescator de voturi. Remarc mai întâi si le multumesc ca au înteles si chemarea mea de abandonare a absenteismului, un numar de reprezentanti din provincie, care au facut si ei eforturi de a fi prezenti la dezbaterile comisiei: H. Pintican de la ACM Cluj, I. Hategan de la ACM Arad, V. Boiciuc de la Camera Med. – Iasi, L. Arhire de la ACRAMA Moldova – Iasi, E. Sortan – ACM Deva, ACM Salaj –C. Stanciu, Fl. Lungu ACMSE – Braila, precum si unii mai interesati de folosirea votului UCMR-istilor: A. Gavrila-ACM Craiova, Gh. Dumitru- ACM Vâlcea si fireste coordonatorul Padeanu, cu mai multe mandate.

Atitudine critica si solicitare de ”socoteala” CM

Un numar destul de mare de mediatori au cerut sa se prezinte de catre conducerea CM socotelile mai precise privind resursele financiare, respectiv executiile bugetare pe anii 2012, 2013 si 2014, proiectul de buget pe anul 2015, cu eventuale masuri de echilibrare a veniturilor cu cheltuielile. Dupa cum noi am sesizat public primii si imediat pe internet, Raportul de activitate prezentat de presedinte la conferinta de la Timisoara este o ”poezie” sau ”poveste” fara cifre, compusa doar din procente de realizare pâna la data conferintei, iar astazi cerinta a fost motivata pregnant de zvonul unui deficit important în acest an, recunoscut de vicepresedinte si fostul presedinte CM, cu principalele cauze scaderea drastica a numarul de autorizari de noi mediatori si cresterea numarului de mediatori care nu platesc taxa de administrare. Ceea ce m-a mirat mai întâi este ca unii membri CM nu au cunoscut acest raport pâna atunci si nu i-a interesat aceste cauze, decât acum când veni vorba de o apropiata Decizie a CCR privind prelungirea ilegala a mandatului în curs cu 2 ani si când se fac pregatiri electorale pentru alegerile de la anul. Alt motiv nu gasesc pentru aceasta, pentru agitatia cu alte propuneri de modificare a legii sau preluari si lustruitul clantelor la minister si nici pentru faptul ca unii membri CM au pornit mai devreme cu criticile, transparenta si acceptarea unui dialog mai flexibil cu alte asociatii din comisie, dupa 2 ani de blocaj permanent, iar sefii de asociatii din aceeasi perspectiva electorala, pregatind terenul entru alti candidati mai putin contestati si patati pâna acum. S-a solicitat ca CM sa prezinte situatiile pâna la 1.12.2014, iar în sedinta viitoare din 13.12.2014 proiectul de buget 2015.

Citeste mai departe pe mediereagalati.wordpress.com

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie