Precizari legale cu privire la desfiintarea unei constructii

 

Aflam, din presa, despre cazuri în care, prin hotarâre data de instanta s-a dispus desfiintarea unei constructii. Câteva precizari legale ar putea fi utile, mai ales în conditiile unor recente modificari la Codul de procedura civila.

noul cod de procedura civila NCPCExecutarea provizorie de drept

Discutia ar trebui sa înceapa de la ceea ce Codul de procedura civila numeste executarea provizorie de drept. Potrivit art. 448 din actul mentionat, hotarârile primei instante sunt executorii de drept când au ca obiect:

  • stabilirea modului de exercitare a autoritatii parintesti, stabilirea locuintei minorului, precum si modul de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu minorul;
  • plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de munca, precum si a sumelor cuvenite, potrivit legii, somerilor;
  • despagubiri pentru accidente de munca;
  • rente ori sume datorate cu titlu de obligatie de întretinere sau alocatie pentru copii, precum si pensii acordate în cadrul asigurarilor sociale;
  • despagubiri în caz de moarte sau vatamare a integritatii corporale ori sanatatii, daca despagubirile s-au acordat sub forma de prestatii banesti periodice;
  • reparatii grabnice;
  • punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;
  • cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce priveste posesia;
  • hotarârile pronuntate în temeiul recunoasterii de catre pârât a pretentiilor reclamantului, pronuntate în conditiile art. 436; (potrivit textului la care se face trimitere, când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretentiile reclamantului, instanta, la cererea acestuia din urma, va da o hotarâre în masura recunoasterii. Daca recunoasterea este partiala, judecata va continua cu privire la pretentiile ramase nerecunoscute, instanta urmând a pronunta o noua hotarâre asupra acestora.);
  • în orice alte cazuri în care legea prevede ca hotarârea este executorie.

Executarea hotarârilor privind una din categoriile mentionate are caracter provizoriu.

În schimb, executarea provizorie NU se poate încuviinta:

  • în materie de stramutare de hotare, desfiintare de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari având o asezare fixa;
  • când prin hotarâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciara.

Citeste mai departe pe legestart.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie