Cat imprumuta Romania in 2013?
Statul român va împrumuta anul viitor circa 60,5 miliarde de lei, echivalentul a 13,8 miliarde de euro, la un curs mediu de 4,37 lei/euro estimat de Comisia Nationala de Prognoza pentru 2012.
Banii vor fi folositi pentru finantarea deficitului bugetar, informeaza gândul.info.
Mai mult, Finantele vor avea de rambursat în 2013, în opt transe, peste 930 de milioane de euro Fondului Monetar International în baza acordului stand-by semnat în 2009. Împrumutul este rambursat de BNR si de Ministerul Finantelor pe baza unui calendar din care reiese ca BNR va plati, pâna la sfârsitul acestui an, circa 1,4 miliarde de euro, în timp ce Finantele vor achita pe 23 decembrie prima transa, în valoare de 127,7 miliarde de euro.
Exista si alte cheltuieli care vor împovara bugetul de stat pentru anul viitor: reîntregirea salariilor angajatilor din sectorul public, restituirea contributiilor CASS retinute ilegal de la pensionari, precum si introducerea impozitului progresiv.
Executivul a amânat însa elaborarea proiectului de buget pâna dupa alegerile parlamentare desi, conform legii, acesta trebuia depus pâna la data de 30 septembrie.
„Noul guvern va fi obligat sa prezinte bugetul în 15 zile de la instalare. Guvernul a stabilit, cu acordul FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, ca în anii în care alegerile parlamentare sunt plasate în ultimele trei luni ale anului, bugetul sa fie prezentat la 15 zile dupa instalarea noului guvern”, a declarat Florin Georgescu.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!