BVB elimina blocurile de tranzactionare incepand cu 2 decembrie 2014

 

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va elimina blocurile de tranzactionare de la 2 decembrie, adica volumul minim de actiuni sau obligatiuni care pot fi vândute sau cumparate într-o singura operatiune, pentru a face piata de capital mai flexibila si mai accesibila micilor investitori.

bvbMajoritatea actiunilor companiilor listate pe piata reglementata a BVB au preturi mai mici de un leu si se tranzactioneaza acum în blocuri de 10 actiuni, cum este situatia titlurilor Bancii Transilvania (simbol bursier TLV), sau 100 de actiuni, ca în cazul OMV Petrom (SNP). Tranzactiile cu volume mai mici se fac acum pe un segment separat al pietei, numit „odd-lot“. Pe acest segment se primesc numai ordine de vânzare, iar un investitor care doreste sa-si completeze portofoliul cu câteva actiuni este nevoit sa astepte aparitia unei oferte favorabile sau sa mearga pe piata principala.

Bursa vrea însa ca de la 2 de­cembrie 2014 sa elimine blocurilor mi­nime de tranzactionare si sa desfiinteze ordinele „odd-lot“, iar toate vânzarile mici sa fie aduse pe piata principala. Dupa aceste modificari, orice persoana va putea deveni actionar la OMV Petrom, de exemplu, contra sumei de 43 de bani, pretul unei singure actiuni a producatorului de petrol, fata de 43 de lei, cât costa acum un bloc de 100 de actiuni. De altfel, un investitor va avea nevoie de doar 740 de lei pentru a cumpara câte o actiune la toate cele 78 de companii de pe piata reglementata (fara cele aflate în insolventa), un pla­sament care în prezent costa 2.550 de lei. Radu Bostan, zf.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie