Esecul celei mai ample fuziuni
Ar fi urmat sa sparga toate recordurile imaginabile în materie de complex militaro-industrial. Ar fi urmat sa aduca Europei mari beneficii…
Ar fi urmat sa fie si cea mai ampla fuziune din istorie, din care sa rezulte cel mai mare concern militar, aeronautic si aerospatial din lume. N-a fost sa fie.
Cele trei tari participante n-au vrut sa fie. N-a vrut, în primul rând, Berlinul. Germania ar fi urmat sa coopereze cu Franta si concernul britanic BAE, iar Londra s-a opus categoric perpetuarii unei abordari preponderent etatiste, favorizate de francezi si germani, în timp ce Germania s-a temut ca va pierde locuri de munca.
Realizarea proiectului ar fi fost, pentru europeni, extrem de salutara întrucât ar fi amplificat sensibil eficienta structurilor industriei militare, aeronautice si aerospatiale ale Batrânului Continent, sporind enorm si competitivitatea europeana într-un domeniu copios dominat de americani. Si Thomas Enders, seful EADS, ar fi vrut fuziunea. Germanul Enders s-a aratat dezamagit de insuccesul proiectului trilateral. Iar unul din purtatorii de cuvânt ai concernului sau a atribuit Berlinului raspunderea pentru esecul negocierilor vizând fuziunea.
Guvernul federal a refuzat sa adopte o pozitie în aceasta privinta. Ministrul german al apararii, Thomas de Maiziere, s-a rezumat la o declaratie laconica, potrivit careia nu ar împartasi opinia celorlalte tari participante care au afirmat ca Germania ar fi de vina pentru ca fuziunea nu se va mai produce.
Presa germana s-a aratat în schimb mai locvace si mai critica. De la stânga la dreapta spectrului politic, editorialistii germani au regretat si denuntat ceea ce multi considera a fi contributia decisiva a oficialitatilor de la Berlin la naufragiul tratativelor. De altfel, secretarul de stat german, Peter Hintze, coordonator al domeniului aeronauticii si astronauticii, s-a aratat, ca vechi adversar al fuziunii, usurat. Hintze a elogiat „prezervarea independentei EADS”.
La rândul sau, presedintele Frantei, Francois Hollande, a admis ca Parisul a pus conditii privind locatiile mega-concernului proiectat, dar a refuzat sa atribuie esecul constituirii lui politicienilor francezi, germani si britanici. Potrivit lui, nereusita ar fi fost consecinta unei decizii a întreprinderilor care urmau sa se contopeasca.
În realitate lucrurile nu stau chiar asa. Partea leului din responsabilitate revine tocmai claselor politice din cele trei tari, care nu s-au putut întelege asupra gradului de independenta a proiectatei super-întreprinderi.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!