Propunerile de modificare ale Legii pietei de capital dau batati de cap industriei fondurilor de pensii

 

În propunerea recenta de modificare a Legii pietei de capital a fost introdusa o prevedere care ar urma sa puna într-o situatie de inferioritate actionarii minoritari ai companiilor listate. Daca respectiva schimbare ar fi operata, un actionar majoritar sau un grup de actionari controlând 75% din actiunile unui emitent ar putea prin decizii în AGA sa realizeze majorari de capital care sa dilueze participatiile celorlalti investitori, inclusiv pâna la niveluri de la care sa urmeze o delistare a societatii. Acest lucru ar putea afecta industria fondurilor de pensii care prin lege nu pot realiza plasamente decât în companiile listate.

calculator pix foaieAlexandru Bîrsan, partener la casa de avocatura PeliFilip, unul dintre initiatorii proiectului, ne-a spus ca acesta este în acord cu prevederile europene unde pe majoritatea pietelor masuri de acest gen pot fi luate cu 66% din voturile exprimate în AGA. Totusi, în contextul pietei românesti, prevederea aduce mai degraba riscuri decât beneficii, a declarat pentru Curierul National, Mugur Popescu, director de investitii al BCR Pensii, adaugând ca aceasta ar putea lasa loc unor abuzuri de piata din partea actionarilor majoritari.

De altfel întreaga industrie a fondurilor de pensii pare a fi alertata în legatura cu acest subiect, conform contactelor noastre cu Asociatia care le reprezinta. Prevederea ridicarii dreptului de preferinta de participare la ma­jo­rarile de capital a unor actionari a ridicat nelamuriri în piata . „Nu vad care ar fi logica unei astfel de decizii; nici nu stiu daca ar trebui permis asa ceva”, ne-a declarat Florin Dolea, director general la Pioneer Investments. La rândul sau, Dumitru Beze, presedintele Aso­ci­atiei Investitorilor, spune ca prevederea trebuie îndepartata: „Sper doar ca sa fie facuta corectia urgent si sa nu fim martorii unei alte încercari de îngradire a drepturilor actionarilor minoritari.”

Anuntata de premierul Victor Ponta la începutul acestei luni si publicat pe portalul Ministerului Finantelor Publice spre dezbatere, proiectul de modificare a Legii 297/2004 a Legii pietei de capital, a captat atentia comunitatii investitionale în primul rând prin prevederile care lasa loc ridicarii sau eliminarii pragurilor de detinere la cele cinci societati de investitii financiare.

În actul normativ a fost „strecurata” însa si o prevedere care, aparent, ar aduce mai multe neajunsuri decât servicii pietei. Este vorba de modificarea articolului 240 privind majorarile de capital, în sensul ridicarii dreptului de preferinta pentru unele categorii de actionari, printr-un vot în AGA cu cel putin 75% din voturile exprimate.

Daca modificarea ar fi adoptata, ar fi deschisa calea pentru diluarea unilaterala a participatiilor unor investitori de portofoliu, astfel de operatiuni succesive lasând loc inclusiv atingerii unor parametri de distributie a actionariatului care sa faciliteze delistarea unor astfel de societati.

Industria fondurilor de investitii ar putea cadea victima utilizarii acestor prevederi de anumiti actionari majoritari si le-ar pune în inferioritate pe acestea la negocierea unui exit având în vedere ca acestea prin statut (sau chiar prin lege în cazul fondurilor de pensii) nu pot investi decât în companii listate la bursa.

Acesta este si contextul în care industria de profil a intrat în alerta, Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din România având în pregatire demersuri pentru ca în procesul legislativ modificarile preconizate sa nu fie adoptate, ne-au declarat reprezentanti ai acestei entitati.

Citeste mai departe pe curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie