Ministrul Finantelor tinteste o crestere economica de 5-6% pe termen mediu

 

România poate ajunge la o crestere economica anuala de 5 – 6%, pe termen mediu, necesara pentru a atinge nivelul de dezvoltare al tarilor vest-europene, cu conditia sa actioneze în continuare pentru mentinerea disciplinei fiscale, a declarat, marti, ministrul Finantelor Publice, Ioana Petrescu, în cadrul Summit-ului Uniunii Europene pentru Europa de Sud Est, organizat de The Economist, la care AGERPRES este partener oficial media.

Ioana Petrescu„Tinta noastra este sa avem o crestere economica, pe termen mediu, de 5% — 6% în fiecare an. Avem nevoie de aceasta crestere pentru a prinde din urma restul Europei si cred ca, daca vom continua sa adoptam masuri care încurajeaza mediul de afaceri si duc la mentinerea disciplinei fiscale, vom atinge acest obiectiv”, a explicat Ministrul Finantelor.

Ea a precizat ca, în aceasta perioada, economiile din Sudul Europei pot creste, desi previziunile în ceea ce priveste evolutia economica la nivel mondial si european sunt în scadere.

„Sudul Europei poate sa creasca, în ciuda previziunilor de scadere economica din euro-zona si cred ca, în acest punct, trebuie sa acceleram motorul cresterii în regiune. Pentru România, estimarile de crestere pentru 2014 au fost îmbunatatite (de catre Fondul Monetar International — n.r.) de la 2,2% în primavara acestui an, la 2,4% în aceasta toamna. Nu s-a întâmplat din greseala sau prin noroc. A fost rezultatul unor masuri concrete adoptate pentru a obtine o crestere economica pe termen mediu si lung”, a explicat Ioana Petrescu.

Ea a amintit si faptul ca, în acest an, România a stabilit ca tinta încadrarea într-un deficit bugetar de 2,2%, în timp ce deficitul structural trebuie sa fie de maximum 1,7% din PIB.

„Acesta este contextul în care România a obtinut o consolidare fiscala importanta, a doua ca marime dupa cea din Grecia, începând din 2009. În 2009, deficitul structural era de peste 9% din PIB, iar acum este în jur de 1,7%. Am ajuns în acest punct prin mentinerea disciplinei fiscale”, a mai spus Ioana Petrescu. (AS — autor: Ana-Maria Vasile, editor: Nicoleta Gherasi), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie